Tribunalul din Milano a cerut un control medical pentru Silvio Berlusconi, internat în spital

Un tribunal din Milano a cerut luni un control medical pentru Silvio Berlusconi, în scopul de a verifica dacă fostul premier nu poate într-adevăr să participe, din motive de sănătate, la procesul Rubygate, în care este acuzat de prostituţie cu minore şi abuz de putere.

154 afișări
Imaginea articolului Tribunalul din Milano a cerut un control medical pentru Silvio Berlusconi, internat în spital

Silvio Berlusconi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Rezultatul acestui control va fi publicat în următoarele ore. Avocaţii săi au solicitat o amânare a audierilor, timp în care Parchetul ar trebui să încheie rechizitoriul şi să dea sentinţa, motivând că Berlusconi trebuie să rămână spitalizat pentru a se însănătoşi.

Silvio Berlusconi, în vârstă de 76 de ani, se află într-un spital din Milano (nord), începând de vineri, din cauza unei uveite, inflamaţie a unei părţi a ochiului, devenită, potrivit apărării, deosebit de dureroasă şi jenantă. În plus, el suferă de hipertensiune, potrivit medicilor care îl tratează.

Tribunalul a acceptat vineri cererea de amânare a procesului, prezentată de apărarea lui Berlusconi, fixând sfârşitul rechizitoriului pentru ziua de luni.

Într-un alt proces, Mediaset, în care Silvio Berlusconi este acuzat de fraudă fiscală şi care s-a desfăşurat în ziua următoare, sâmbătă, un alt tribunal a respins cererea de amânare.

Magistraţii au cerut şi ei un control medical al fostului premier, iar experţii mandataţi au ajuns la concluzia că Silvio Berlusconi suferă într-adevăr de această uveită, însă aceasta nu este de natură să împiedice participarea la proces.

În procesul Rubygate, care a început în aprilie 2011, Berlusconi este acuzat că ar fi plătit, în 2010, aproximativ zece prestaţii sexuale ale unei tinere marocane, Karima El Mahroug, supranumită "Ruby, hoaţa de inimi", minoră la acea vreme, un delict pasibil de pedeapsă cu închisoarea, în Italia.

Berlusconi riscă până la trei ani de închisoare pentru prostituţie cu o minoră şi 12 ani pentru abuz de putere, în procesul în care este acuzat că ar fi făcut presiuni asupra prefecturii poliţiei din Milano, pentru ca aceasta să o elibereze pe Ruby, arestată pentru furt în mai 2010.

Cei doi declară că nu au avut niodată raporturi sexuale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici