Prima pagină » Știri externe » Trump, „luat prin surprindere” de atacurile israeliene din Siria și Gaza. Cum a reacționat președintele american

Trump, „luat prin surprindere” de atacurile israeliene din Siria și Gaza. Cum a reacționat președintele american

Președintele Donald Trump a fost „luat prin surprindere" de atacurile israeliene din Siria și de bombardarea unei biserici catolice din Gaza, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, precizând că acesta l-a sunat rapid pe Netanyahu.
Trump, „luat prin surprindere

„Trump a fost luat prin surprindere de bombardamentele din Siria și de bombardarea unei biserici catolice din Gaza”, a declarat Karoline Leavitt în cadrul unei conferințe de presă.

„În ambele cazuri, președintele l-a sunat rapid pe premier pentru a remedia situația”, potrivit AFP.

Israelul a lansat atacuri asupra capitalei Damasc și asupra orașului Sweida din sudul Siriei, cu majoritate druză, afirmând că scopul său este să exercite presiuni asupra guvernului sirian pentru a-și retrage trupele din regiune.

Incidentele au avut loc după vizita lui Netanyahu la Casa Albă de la începutul acestei luni, a treia sa întâlnire cu Trump de la revenirea acestuia la putere pe 20 ianuarie.

„Președintele are o relație de lucru bună cu premierul Bibi Netanyahu și menține o comunicare frecventă cu acesta”, a precizat Leavitt.

Vineri, Israelul și Siria au încheiat un acord de încetare a focului, mediat de SUA. „În ceea ce privește Siria, am asistat la o detensionare a situației”, a declarat purtătoarea de cuvânt.

Tot vineri, Netanyahu l-a sunat pe Papa Leo pentru a-și exprima regretul față de atacul asupra bisericii catolice din Gaza, dând vina pe o „rachetă rătăcită”.