Trump şi Biden s-au duelat de la distanţă. Preşedintele SUA nu şi-a schimbat opinia despre pandemia COVID-19. Biden spune că ar lua vaccinul

  • Donald Trump şi Joe Biden, rivali în alegerile prezidenţiale din SUA, s-au întâlnit cu alegătorii în şedinţe simultane
  • Trump şi Biden au răspuns unor întrebări dificile
  • Trump nu şi-a schimbat părerea privind coronavirus, deşi el însuşi a fost bolnav
1925 afişări
Imaginea articolului Trump şi Biden s-au duelat de la distanţă. Preşedintele SUA nu şi-a schimbat opinia despre pandemia COVID-19. Biden spune că ar lua vaccinul

Trump şi Biden s-au duelat de la distanţă. Preşedintele SUA nu şi-a schimbat opinia despre pandemia COVID-19. Biden spune că ar lua vaccinul

Preşedintele Trump şi fostul vicepreşedinte, Joe Biden, au participat la întâlnirile cu votanţii în mod simultan şi au discutat o serie de subiecte, inclusiv pandemia de coronavirus, numirea unui judecător al Curţii Supreme, economia SUA dar şi alte probleme.

Iată ce a discutat Joe Biden cu votanţii săi:

Iniţiative de educaţie: Biden a pus accentul pe planurile sale de a spori finanţarea pentru şcolile cu venituri mici şi a întreprinderilor mici, atunci când a fost întrebat de ce ar trebui să-l sprijine americanii de culoare.

Vaccinul împotriva COVID-19: Biden a arătat clar că nu va ezita să accepte un vaccin împotriva coronavirusului, odată ce comunitatea ştiinţifică se va asigura că e sigur şi eficient.

"Dacă oamenii de ştiinţă spun că este gata şi a fost testat, adică a trecut prin cele trei faze, da, m-aş vaccina şi aş încuraja şi oamenii să o facă", a spus el unui alegător.

Reduceri de impozite: Biden a declarat că promisiunea sa de a elimina reducerile de impozite, pe care Trump le-a adoptat în primul său mandat, viza doar eliminarea reducerilor de impozite pentru cei bogaţi, nu pentru clasa de mijloc. Republicanii au încercat să-l lovească pe Biden astfel încât să pară că doreşte să crească impozitele în rândul clasei de mijloc. 

Fracking: Biden şi-a exprimat opoziţia faţă de interzicerea practicii. El a recunoscut că emisia de metan este o problemă, împreună cu micile cutremure cauzate, dar a argumentat că ar putea fi rezolvată printr-o „gestionarea mult mai bună”.

CITEŞTE ŞI Candidata la vicepreşedinţia Americii, Kamala Harris, şi-a suspendat campania electorală din cauza unei suspiciuni de infecţie cu SARS-CoV-2

De partea cealalta, preşedintele Donald Trump a abordat şi el subiecte de maxim interes.

Testul COVID-19: Trump a spus că se simte „bine” după ce a fost diagnosticat cu COVID-19, în urmă cu doar câteva săptămâni. El a declarat că nu-şi mai aminteşte dacă a fost testat în ziua primei dezbateri prezidenţiale. "Nu ştiu, nici măcar nu-mi amintesc. Sunt testat tot timpul, de asta vă asigur. Joi seara ştiu că am fost declarat pozitiv. Atunci am aflat prima dată ", a spus preşedintele.

Măşti de protecţie în vreme de pandemie: Trump nu pare să îşi fi schimbat părerea despre purtarea măştii, susţinând că există „multe poveşti” de la oficialii din domeniul sănătăţii publice. 
 
Impozite şi Fisc: Trump a spus că este în audit şi că a fost „tratat foarte prost de către Fisc”. Comentariile lui Trump trebuiau să răspundă întrebărilor legate de impozitele sale şi de ce nu a publicat încă dosarele fiscale, în timp ce candida la funcţie.
 
Transfer de putere: După ce a ezitat să răspundă săptămâni la rând, Trump a spus că va accepta un transfer paşnic de putere, dacă va pierde alegerile, dar a continuat să lanseze acuzaţii nefondate cu privire la faptul că oficialii administraţiei Obama îl spionează.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici