Turcia trebuie să investigheze ”presupusele nereguli” ale referendumului - Comisia Europeană

Comisia Europeană a solicitat marţi Turciei să investigheze ”presupusele nereguli” care ar fi avut loc în cadrul referendumului pentru creşterea puterilor executive ale preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, informează Reuters.

324 afișări
Imaginea articolului Turcia trebuie să investigheze ”presupusele nereguli” ale referendumului -  Comisia Europeană

Turcia trebuie să investigheze ”presupusele nereguli” ale referendumului - Comisia Europeană (Imagine: news.sky.com)

”Solicităm autorităţilor turce să reflecteze foarte atent asupra următorilor paşi şi să caute cel mai cuprinzător consens naţional în urma referendumului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, în cadrul unei scurte şedinţe informative.

”Solicităm de asemenea autorităţilor să lanseze o investigaţie transparentă a acestor presupuse nereguli”, a adăugat acesta.

Reprezentanţi OSCE şi ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) au stabilit că referendumul din Turcia privind introducerea sistemului prezidenţial s-a desfăşurat în condiţii inechitabile şi nu s-a ridicat la nivelul standardelor Consiliului Europei.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici