Ofiţerul neidentificat, instructor de zbor cu gradul de maior, este acuzat că a ajutat Rusia să lanseze atacuri aeriene, furnizând coordonate şi sugerând tactici de atac, a declarat Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) într-un comunicat.
„În special, ţintele prioritare ale inamicului erau aerodromurile unde erau staţionate avioanele F-16, Mirage 2000 şi Su-24”, se arată în comunicat, potrivit Reuters.
Avioanele F-16 sunt fabricate în SUA, iar cele Mirage sunt fabricate în Franţa, în timp ce Su-24 este un bombardier cu reacţie mai vechi, fabricat în Uniunea Sovietică.
„Agentul a colectat coordonatele locaţiei acestor aeronave, programul de zbor şi (…) ordinea de plecare a acestora”, se mai arată în comunicat.
SBU a declarat că suspectul a transmis, de asemenea, date despre personalul forţelor aeriene ucrainene şi tactici de luptă către serviciile de informaţii militare ruse.
Moscova vizează în mod regulat aerodromurile şi bazele militare din Ucraina, în special zonele despre care crede că adăpostesc arme furnizate de Occident, precum avioanele F-16 sau Mirage.