- Home
- Externe
- BRUXELLES, (19.01.2016, 07:59)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
UE adoptă cu dificultate un text cu privire la conflictul israeliano-palestinian
Uniunea Europeană a adoptat cu dificultate, luni, concluzii privind procesul de pace în Orientul Mijlociu, din cauză că unele state membre au vrut să atenueze referirile la violenţele comise de către colonişti israelieni sau etichetarea produselor provenind din colonii, relatează AFP online.
1541 afișări
UE adoptă cu dificultate un text cu privire la conflictul israeliano-palestinian (Imagine: AFP / Mediafax Foto)
Acest lung text a fost adoptat de către cei 28 de şefi ai diplomaţiilor din statele UE după o zi de negocieri, în contextul în care acesta urma să fie validat, iniţial, fără vreo dezbatere, în deschiderea reuniunii lor lunare, la Bruxelles.
În cursul unei ultime relecturări a textului, la cel mai înalt nivel, ministrul grec Nikos Kotzias şi-a exprimat rezervele faţă de referiri la violenţele comise de unii colonişti asupra unor palestinieni, dintre care unele au fost abandonate, a declarat un diplomat pentru AFP.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Biden și Trump se întorc în „ring”, înainte de alegeri. Biden se declară „fericit” să dezbată din nou cu fostul președinte al SUA
-
Joe Biden, declaraţie şocantă: M-am gândit la sinucidere când mi-a murit prima soţie
-
Economia României tuşeşte. Execuţia bugetului general consolidat în primele 3 luni s-a încheiat cu un deficit de 2,06% din PIB
-
Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii
Iar omologul său polonez, Witold Waszczykowski, a refuzat o formulare care insista asupra unităţii UE în problema etichetării mărfurilor provenind din coloniile israeliene, aşa cum prevede legislaţia europeană încă din 2012.
Această decizie, criticată dur de Israel, a intrat în atenţie odată cu publicarea de către Comisia Europeană (CE), pe 11 noiembrie 2015, a unei "notiţe explicative" cu scopul de a permite statelor UE să o aplice în mod corect.
Ca răspuns, premierul israelian Benjamin Netanyahu a decis să suspende contactele cu UE pe tema conflictului israeliano-palestinian, în contextul în care Bruxellesul caută să relanseze procesul de pace prin intermediul Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, din care fac parte UE, Statele Unite, ONU şi Rusia.
"UE condamnă ferm atacurile teroriste şi violenţele tuturor părţilor şi în toate circumstanţele, inclusiv uciderea unor copii", se arată în versiunea finală a textului, publicat luni seara.
"UE salută progresele în ancheta de la Duma" asupra uciderii unei familii palestiniene, după incendierea casei acesteia de către extremişti evrei, şi îndeamnă Israelul "să-i tragă la răspundere pentru faptele lor" pe toţi autorii violenţelor din rândul coloniştilor.
Ea condamnă colonizarea - "ilegală în dreptul internaţional" - şi critică atât "demolările şi confiscările, inclusiv proiecte finanţate de UE, dar şi evacuările" palestinienilor din anumite sate, cât şi "transferurile forţate de beduini şi avanposturile ilegale".
În privinţa etichetării, UE se angajează la o "punere în aplicare continuă, deplină şi eficientă a legislaţiei existente în UE (...) aplicabilă produselor (provenind) din colonii". Ea precizează că "acest lucru nu constituie o boicotare a Israelului, căreia UE i se opune ferm".
"Numai o restabilire a unui orizont politic şi o reluare a dialogului poate opri violenţele", apreciază cele 28 de state membre UE, în contextul în care negocierile de pace se află într-un punct mort din primăvara lui 2014, iar violenţele dintre israelieni şi palestinieni fac victime aproape în fiecare zi.
"Poziţia noastră fundamentală este că situaţia de la faţa locului este extrem de tensionată, periculoasă, într-o regiune care este deja foarte destabilizată de numeroase conflicte, în special conflictul din Siria, din Irak şi din Yemen, şi de avansarea Daech (organizaţia Statul Islamic) inclusiv în Egipt, în apropiere de (Fâşia) Gaza", a declarat secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene Harlem Désir.
"Astfel, în prezent există doar o soluţie (la conflict), fondată pe principiul a două state", a continuat el. În vederea relansării procesului de pace, UE propune să se înfiinţeze un grup de susţinere internaţională, aşa cum propune Franţa, sau să se organnizeze o conferinţă internaţională.
Citește pe alephnews.ro: FOTO. Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație, alături de alte obiecte unice. Care sunt prețurile estimate
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze, fără să știe cât de periculoase sunt
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe