UE include pe lista neagră opt cetăţeni ruşi implicaţi în incidentul din Strâmtoarea Kerci din Marea Neagră

Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi din cadrul UE (Coreper) a inclus pe lista neagră alţi opt cetăţeni ruşi implicaţi în incidentul din Strâmtoarea Kerci şi a extins valabilitatea acesteia pentru şase luni, până pe 15 septembrie, a declarat miercuri o sursă diplomatică, relatează TASS.

817 afișări
Imaginea articolului UE include pe lista neagră opt cetăţeni ruşi implicaţi în incidentul din Strâmtoarea Kerci din Marea Neagră

UE include pe lista neagră opt cetăţeni ruşi implicaţi în incidentul din Strâmtoarea Kerci din Marea Neagră

”Ambasadorii celor 28 de state membre ale UE au decis extinderea pentru şase luni a măsurilor privative împotriva celor responsabili pentru încălcarea integrităţii teritoriale a Ucrainei. Lista include, de asemenea, opt persoane responsabile pentru incidentul din Strâmtoarea Kerci”, a afirmat acesta.

El a menţionat că decizia va fi aprobată de Consiliul UE şi va intra în vigoare în prima săptămână a lunii martie. Numele celor opt cetăţeni ruşi adăugaţi la această listă vor fi, de asemenea, cunoscute la începutul lunii martie.

Cei care au fost incluşi pe lista neagră vor primi interdicţie de a călători în spaţiul UE şi li se va interzice accesul la sistemul bancar din UE. După extinderea sa, această listă neagră va cuprinde 171 de persoane, inclusiv cetăţeni ruşi şi ucraineni, şi 44 de entităţi juridice, în special agenţii guvernamentale şi unităţi militare ale republicilor autoproclamate Donetsk şi Lugansk. Lista este prelungită de două ori pe an - până pe 15 martie şi până pe 15 septembrie.

În luna noiembrie, Moscova a reţinut trei nave militare ucrainene şi echipajele acestora în Strâmtoarea Kerci din Marea Neagră, incident care a alimentat tensiunile existente deja între cele două ţări. Rusia a anexat Peninsula Crimeea în 2014.

 

 

 

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici