UE somează Washingtonul să ofere explicaţii despre acuzaţii de spionare

Europenii au cerut duminică explicaţii despre programul de spionaj american ce ar fi vizat totodată instituţii ale Uniunii Europene (UE), în urma ultimelor dezvăluiri în acest caz, care ar putea complica relaţiile transatlantice.

522 afișări
Imaginea articolului UE somează Washingtonul să ofere explicaţii despre acuzaţii de spionare

UE somează Washingtonul să ofere explicaţii despre acuzaţii de spionare (Imagine: Wikipedia)

Programul de spionaj al NSA (Agenţia Naţională americană pentru Securitate) a vizat şi Uniunea Europeană, a oferit asigurări revista germană Der Spiegel duminică.Publicaţia îşi întemeiază acuzaţiile pe documente confidenţiale, despre care a aflat în parte cu ajutorul fostului consultant american NSA Edward Snowden, aflat la originea dezvăluirilor despre acest program, numit PRISM.

"Suntem la curent cu informaţii de presă. Am contactat imediat autorităţile americane, la Washington şi la Bruxelles, şi le-am prezentat informaţiile de presă. Ei ne-au spus că verifică exactitatea informaţiilor publicate ieri (sâmbătă) şi că vor reveni", a anunţat Comisia Europeană (CE) într-un comunicat.

La Berlin, ministrul Justiţiei a cerut, de asemenea, socoteală. "Este necesar ca partea americană să ne explice imediat şi în detaliu dacă aceste informaţii de presă despre ascultări clandestine total disproporţionate (efectuate) de către Statele Unite în Uniunea Europeană sunt exacte sau nu", a declarat duminică Sabine Leutheusser-Schnarrenberge, citată într-un comunicat.

Încă de sâmbătă, preşedintele Parlamentului European (PE) Martin Schultz a apreciat că "dacă acest lucru se confirmă, este vorba despre un scandal imens". "Acest lucru va dăuna în mod considerabil relaţiilor între UE şi Statele Unite", a avertizat el.

La Paris, preşedintele Partidului Socialist (PS, la putere) Harlem Désir a calificat drept "inacceptabile" activităţi de spionaj american, în cazul în care sunt confirmate, în timp ce preşedintele Partidului de Stânga Jean-Luc Mélenchon reclama "oprirea imediată a negocierilor" comerciale între UE şi Statele Unite, care tocmai au fost lansate.

Din Africa de Sud, unde îl însoţeşte pe preşedintele american Barack Obama, adjunctul consilierului pentru probleme de Securitate Naţională Ben Rhodes s-a limitat să sublinieze că europenii sunt "printre cei mai apropiaţi aliaţi" ai Statelor Unite în domeniul informaţiilor, refuzând să facă alte comentarii.

"Ţinte de atacat"

Potrivit unui document dezvăluit de către Der Spiegel, datat în septembrie 2010 şi clasat "strict confidenţial", NSA descrie modul în care spionează Ambasada UE la Washington.

Este vorba nu doar despre microfoane instalate în clădire, ci şi despre o infiltrare în reţeaua informatică, permiţându-i să citească e-mailuri şi documente interne.

Reprezentanţa UE la ONU era supravegheată în acelaşi fel, tot potrivit acestor documente, în care europenii sunt desemnaţi în mod explicit ca "ţinte de atacat".

NSA şi-a extins operaţiunile până la Bruxelles. În urmă cu "peste cinci ani", scrie Der Spiegel, experţi în securitate din cadrul UE au descoperit un sistem de ascultare a reţelei telefonice şi de Internet a clădirii Justus-Lipsius, principalul sediu al Consiliului UE, care ajungea până la cartierul general al NATO, la periferia Bruxelles-ului.

În 2003, UE a confirmat descoperirea unui sistem de ascultare telefonică a birourilor mai multor ţări, între care Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie, Austria şi Italia.

Aceste microfoane ar fi fost plasate în cabine ale traducătorilor, în timpul construirii clădirii în care funcţionează Consiliul Miniştrilor UE, la Bruxelles, în 1993 şi 1994, fiind, deci, dificil să se ştie dacă este vorba despre acest caz despre care vorbeşte articolul Der Spiegel.

Zece ani mai târziu, ancheta efectuată de către Justiţia belgiană nu a condus la vreun rezultat concret. În 2011, "Comitetul R", care reuneşte serviciile de informaţii belgiene, a denunţat o anchetă efectuată "într-un mod destul de informal şi mai degrabă dezordonată", dezvăluind totodată că "ierarhia Consiliului" european de la vremea respectivă nu şi-a manifestat interesul faţă de urgentarea soluţionării acestui caz.

Autorul unor dezvăluiri considerate "explozive" despre programe americane de supraveghere a comunicaţiilor, Edward Snowden, un fost colaborator al NSA, este blocat de o săptămână în zona de tranzit pe un aeroport din Moscova, după ce a venit de la Hong Kong şi după ce paşaportul i-a fost anulat de către Statele Unite, care cer extrădarea sa pentru spionaj.

Ecuadorul a pasat sâmbătă Rusiei responsabilitatea unei transferări a lui Snowden, care a solicitat azil politic în această ţară.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici