Un autobuz a luat foc pe o autostradă din India. Cel puţin 25 de persoane au murit, iar alte 8 au fost rănite

Cel puţin 25 de persoane au fost ucise după ce un autobuz a luat foc pe o autostradă în noaptea de vineri spre sâmbătă în statul Maharashtra din vestul Indiei.

112 afișări
Imaginea articolului Un autobuz a luat foc pe o autostradă din India. Cel puţin 25 de persoane au murit, iar alte 8 au fost rănite

Sursa foto: Twitter

Un autobuz s-a prăbuşit şi a luat foc, ucigând cel puţin 25 de persoane în Maharashtra, un stat din vestul Indiei, la primele ore ale zilei de sâmbătă, au anunţat poliţia şi autorităţile.
 
"Autobuzul se deplasa de la Nagpur la Pune când, în jurul orei 1:35, a avut un accident pe autostrada Samruddhi Mahamarg, după care rezervorul de motorină al autobuzului a luat foc", a declarat poliţia locală pentru ANI, partenerul TV al Reuters.
 
Ofiţerul de poliţie Sunil Kadasne a declarat pentru agenţia de ştiri Press Trust of India că în autobuz se aflau 33 de persoane când s-a produs accidentul, în jurul orei 1:30, pe o autostradă din districtul Buldhana din statul Maharashtra. Cei opt supravieţuitori au fost transportaţi la un spital, a precizat el.
 
Autobuzul de turism privat se îndrepta spre oraşul Pune dinspre Nagpur, un alt oraş din acest stat.
 
"Majoritatea deceselor au fost provocate din cauza arsurilor"
 
Douăzeci şi cinci de persoane au fost ucise şi opt au fost rănite, a declarat ministrul şef adjunct al statului Maharashtra, Devendra Fadnavis, într-o postare pe Twitter.
 
Ministrul-şef al statului, Eknath Shinde, şi premierul Narendra Modi au postat tweet-uri separate în care şi-au exprimat tristeţea şi au declarat că vor plăti un sprijin pentru familia fiecărei victime, în valoare de 700.000 de rupii indiene (8.500 de dolari).
 
Accidentele rutiere mortale sunt frecvente în India, adesea din cauza conducerii imprudente, a drumurilor prost întreţinute şi a vehiculelor învechite. Potrivit poliţiei, peste 110.000 de persoane îşi pierd viaţa în fiecare an în accidente rutiere în India.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici