Autoritățile iraniene au executat duminică un bărbat condamnat pentru violarea unei tinere în provincia Semnan, din nordul țării, a relatat agenția de știri Mizan Online, potrivit Le Figaro.
Condamnatul „a fost executat prin spânzurare” după ce au fost parcurse „formalitățile legale necesare”, a mai spus sursa fără a oferi detalii.
În Iran se aplică pedeapsa cu moartea pentru mai multe infracțiuni, inclusiv viol și agresiune sexuală. Conform unor ONG-uri precum Amnesty International, Iranul este țara care are cel mai mare număr de execuții după China.
Numărul execuțiilor din Iran s-a dublat în primul trimestru al anului 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat Iran Human Rights (IHR), cu sediul în Norvegia. La 30 aprilie, organizația a înregistrat cel puțin 339 de persoane executate începând din ianuarie.