Un columbian, judecat pentru violarea fiicei sale, cu care a avut 11 copii (Video)

Un bărbat în vârstă de 58 de ani este judecat în Columbia, fiind acuzat că şi-a sechestrat fiica, pe care a violat-o şi cu care a avut opt copii, relatează BBC Online News.

25 afișări
Imaginea articolului Un columbian, judecat pentru violarea fiicei sale, cu care a avut 11 copii (Video)

Un columbian, judecat pentru violarea fiicei sale, cu care a avut 11 copii

Arcedio Alvarez este acuzat că a abuzat de fiica sa, care are în prezent peste 30 de ani, încă de când aceasta avea numai zece ani.

Cazul a provocat un şoc în Columbia, iar bărbatul a avut nevoie de protecţia poliţiei şi a armatei în timpul audierilor la tribunal.

Alvarez, cunoscut şi drept "monstrul din Mariquita", respinge acuzaţiile de incest şi viol, susţinând că femeia nu este fiica sa biologică, ea fiind adoptată. "Am fost de acord să avem o relaţie romantică, deoarece ne iubeam. Dar nu este copilul meu", a declarat el în faţa tribunalului.

Femeia afirmă însă că l-a considerat întotdeauna pe Alvarez tatăl său. "L-am respectat întotdeauna ca pe un tată şi el este tatăl meu", a spus ea. "Nu a vorbit niciodată despre incest, despre motivul pentru care o făceam. Câteodată îl întrebam, iar el îmi spunea că este voia Domnului", a adăugat femeia.

 

Ea a povestit că mama sa a murit când ea avea cinci ani şi că a rămas în grija tatălui său. Femeia, care se află sub protecţia statului, spune că a fost violată în repetate rânduri şi a născut 11 copii, dintre care trei au murit.

Militanţii pentru drepturile copiilor au cerut ca, dacă este vinovat, Alvarez să fie condamnat la închisoare pe viaţă, avertizând că în Columbia există sute de mii de cazuri de abuzuri sexuale comise asupra copiilor, care însă nu sunt investigate.

Video Stirileprotv.ro

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici