Un deputat Jobbik justifică gardul la frontiera cu Serbia, cerând măsuri şi la cea cu România

Adam Mirkoczki, un parlamentar din cadrul formaţiunii naţionaliste Jobbik, consideră justificat planul de construire a unui gard la frontiera dintre Ungaria şi Serbia, cerând măsuri suplimentare antiimigraţie şi la graniţele cu România, Ucraina şi Croaţia, informează MTI.

2918 afișări
Imaginea articolului Un deputat Jobbik justifică gardul la frontiera cu Serbia, cerând măsuri şi la cea cu România

Un deputat Jobbik justifică gardul la frontiera cu Serbia, cerând măsuri şi la cea cu România (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Adam Mirkoczki, un parlamentar din cadrul formaţiunii naţionaliste Jobbik, a considerat justificată decizia de construire a controversatului gard, cerând însă măsuri suplimentare. Mirkoczi a atras atenţia că, dacă frontiera cu Serbia va fi blocată prin acest gard, traficanţii de persoane vor căuta rute alternative, astfel că el propune măsuri suplimentare de control la frontierele Ungariei cu România, Croaţia şi Ucraina.

Gardul pe care Guvernul de la Budapesta intenţionează să îl construiască la frontiera dintre Ungaria şi Serbia va respecta standardele NATO, afirmă Szilard Nemeth, vicepreşedintele Comisiei pentru Securitate Naţională din Parlamentul ungar.

Szilard Nemeth a precizat că 99 la sută dintre imigranţii care pătrund ilegal în Ungaria vin prin Serbia, subliniind că proiectul de construire a gardului este "important şi necesar". Oficialul ungar a admis însă că gardul nu va rezolva în totalitate problema imigraţiei.

Zsolt Molnar, un parlamentar socialist, a declarat că, indiferent dacă gardul va respecta standardele NATO şi ale Uniunii Europene, partidul său respinge ideea. "O astfel de structură nu este pentru Europa...", a insistat Molhar.

"Guvernul Ungariei nu este fericit să construiască un gard la frontiera cu Serbia, dar, pentru garantarea securităţii ţării, acest proiect este necesar", a argumentat un oficial guvernamental, Janos Lazar.

"Acest proiect nu a fost aprobat pentru amuzament", a adăugat Lazar, explicând că "venirea a 150.000 de clandestini" ar reprezenta un risc pentru Ungaria.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici