Un grănicer sud-coreean de la frontiera cu Coreea de Nord şi-a ucis cinci colegi şi a fugit

Un grănicer sud-coreean a ucis sâmbătă cinci colegi din unitatea din care face parte, staţionată la frontiera cu Coreea de Nord, şi a fugit, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei.

5023 afișări
Imaginea articolului Un grănicer sud-coreean de la frontiera cu Coreea de Nord şi-a ucis cinci colegi şi a fugit

Un grănicer sud-coreean de la frontiera cu Coreea de Nord şi-a ucis cinci colegi şi a fugit (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"A împuşcat cinci colegi şi a rănit alţi cinci, după care a fugit cu puşca şi muniţia" asupra sa, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt militar.

El nu a putut să prezinte vreo explicaţie cu privire la motivul carnagiului, care a avut loc imediat după ora locală 20.00 (15.00, ora României) într-un post de gardă din secţiunea de est a frontierei dintre cele două Corei, o porţiune plasată sub o supraveghere atentă.

Acest post de gardă se află chiar la marginea zonei demilitarizate de la linia de demarcaţie dintre cele două ţări.

Potrivit purtătorului de cuvânt, cei cinci militari răniţi au fost spitalizaţi, iar autorul atacului a fost dat în urmărire şi este căutat.

Războiul Coreei (1950-1953) s-a terminat cu un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace, cele două ţări aflându-se în continuare, în mod teoretic, în război.

Zona demilitarizată este considerată ultima frontieră a Războiului Rece dintre Coreea de Nord - o putere nucleară stalinistă condusă cu o mână de fier de către dinastia Kim - şi Coreea de Sud, capitalistă.

Un număr mare dintre grănicerii aflaţi în post la frontiera intercoreeană sunt tineri recrutaţi care efectuează serviciul militar obligatooriu.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici