Un nou război rece, o nouă cursă spaţială. China şi SUA concurează pentru Marte

Au fost promovate obiective extrem de dificile din punct de vedere tehnic şi costisitoare, nu în ultimul rând scopul ca oamenii să trăiască şi să lucreze pe alte planete, posibil în decurs de zece ani, dar într-o lume divizată în care bunăvoinţa internaţională este puţină, sunt ele realiste?, se întreabă BBC. 

Revenirea NASA pe Lună a început cu programul Artemis. Prima dintre cele trei misiuni a fost lansată cu succes. Acest zbor fără echipaj a testat  rachetele de nouă generaţie. Cea de-a doua misiune va duce oamenii mai departe în spaţiu, iar a treia lansare va pune astronauţii pe Lună timp de o săptămână în 2024, unde vor efectua experimente.

Scopul pe termen lung este de a folosi Luna ca bază de plecare pentru a ajunge pe Marte.

Dar programul este estimat că va costa 93 de miliarde de dolari, un preţ mare pentru contribuabilul american care simte deja o presiune economică din cauza inflaţiei. 

Într-un raport adresat Congresului anul trecut, biroul auditorului general al SUA a avertizat despre un „program de dezvoltare nerealist” şi despre depăşirea bugetului, adăugând că NASA trebuie să facă estimările costurilor „mai fiabile şi mai transparente”.

Cu toate acestea, deşi NASA va obţine mai puţină finanţare globală decât a cerut în 2023, Congresul susţine în continuare proiectele sale de explorare a spaţiului. 

China a realizat propria sa staţie spaţială complet operaţională, Tiangong, pe orbită conform programului. Programul spaţial chinez a lansat sonde pe Lună şi Marte. Planifică să înfiinţeze o staţie de cercetare fără pilot pe Lună până în 2025 şi apoi să trimită astronauţii pe suprafaţa sa până în 2030.

Punerea unui astronaut pe Lună a mai fost făcută înainte, dar următorul pas, spre Marte, este mult mai dificil. Este de 250 de ori mai departe decât Luna şi nu există în prezent nicio navă spaţială capabilă să trimită oameni pe planeta roşie.

Chiar dacă oamenii de ştiinţă pot găsi o modalitate sigură de a lansa o rachetă grea cu combustibil şi de a o ateriza pe o planetă cu o atmosferă atât de subţire, există o provocare suplimentară de a întoarce astronauţii în siguranţă acasă, după luni de zile în spaţiu.

Din punct de vedere istoric, superputeri s-au luptat pentru supremaţia deasupra Pământului. America şi Rusia au concurat pentru dominaţie în anii 1950 şi 1960. Ruşii au pus primul om pe orbită. Americanii au trimis primii astronauţi care au păşit pe Lună câţiva ani mai târziu.

În anii 1970 a fost creată o eră de aur a cooperării, culminând cu construcţia Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), care a început în 1998.

Împreună cu alte 13 naţiuni partenere, cele două superputeri au construit ceea ce este acum cea mai mare structură din spaţiu. Nu este deţinut de nicio naţiune şi fiecare depinde de celălalt pentru a funcţiona.

Dar realitatea era oarecum diferită. În special, America a împiedicat China să devină partener în ISS, aşa că chinezii au urmat drumul lor.

Mai recent, la câteva săptămâni de la invazia Ucrainei, naţiunile au încetat să mai lucreze cu Rusia. Două misiuni comune pe Lună între Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi Rusia au fost anulate, la fel ca şi un proiect comun Mars Rover pentru a căuta semne de viaţă pe planeta roşie.

Între timp, companiile spaţiale ale lui Jeff Bezos şi Elon Musk transportă deja pasagerii pe orbită.  Elon Musk reduce costurile cu o rachetă reutilizabilă. Pentru a nu fi mai prejos, Jeff Bezos de la Amazon vrea să construiască o staţie comercială de orbită, numită Orbital Reef.

Helen Sharman, care a fost primul astronaut al Regatului Unit, aflat într-o misiune la Staţia Spaţială sovietică Mir în 1991, consideră că actualele rivalităţi internaţionale ar putea fi puse la umbră de pragmatismul sectorului privat.