Un oficial afgan a fost răpit de persoane necunoscute la Kabul

Un ministru adjunct afgan a fost răpit, marţi dimineaţa, împreună cu şoferul său de bărbaţi necunoscuţi înarmaţi, în capitala Kabul.

164 afișări
Imaginea articolului Un oficial afgan a fost răpit de persoane necunoscute la Kabul

Un oficial afgan a fost răpit de persoane necunoscute la Kabul (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Ahmad Shah Waheed, numărul doi în Ministerul Lucrărilor Publice, mergea la serviciu în jurul orei 07.00 (05.30 ora României), în momentul în care a fost răpit, în cartierul Khairkhana, a anunţat sub acoperirea anonimatului un oficial din cadrul Ministerului afgan de Interne.

"Forţele de poliţie afgane au lansat o operaţiune pentru a-l găsi", a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kabul, Hashmatullah Stanikzai, în timp ce talibanii au declarat că nu au nicio informaţie cu privire la această răpire, care nu a fost revendicată.

Motivele acestei luări de ostatici erau necunsocute, marţi, la prânz (ora locală). Răpirile de personalităţi de către grupări mafiote care vor să obţină recompense generoase în schimbul eliberării lor sunt un fenomen curent în Afganistan.

Această răpire are loc în timp ce Comisia Electorală Independentă numără rezultatele primului tur al alegerilor din 5 aprilie, care ar urma să permită alegerea unui succesor pentru preşedintele Hamid Karzai.

Primele rezultate preliminare îl plasează pe primul loc pe Abdullah Abdullah, cu 41,9 la sută din voturi, urmat de economistul Ashraf Ghani, cu 37,6 la sută. Dacă niciun candidat nu obţine peste 50 la sută, un al doilea tur va fi organizat la 28 mai.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici