Nu există „niciun plan” pentru o întâlnire Donald Trump-Vladimir Putin „în viitorul imediat”, a declarat un oficial al Casei Albe pentru BBC.
De asemenea, o întâlnire între secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, care era programată să aibă loc în această săptămână, nu mai este „necesară”, după ce aceștia au avut o „discuție productivă” la telefon.
Oficialul de la Casa Albă a declarat pentru The Hill că „nu este necesară o întâlnire suplimentară între secretar și ministrul de externe, și nu există planuri ca președintele Trump să se întâlnească cu președintele Putin în viitorul imediat”.
Informația vine în contextul în care săptămâna trecută, Trump a declarat reporterilor că se așteaptă să se întâlnească cu Putin „în aproximativ două săptămâni” în Ungaria, la Budapesta, în urma unei discuții telefonice. Totuși, pare că între declarațiile lui Trump și momentul actual ceva a schimbat planurile.
Potrivit BBC, luni, Trump a acceptat o propunere de încetare a focului susținută de Kiev și de liderii europeni pentru a îngheța conflictul pe linia frontului actuală.
Donald Trump și Vladimir Putin s-au întâlnit în Alaska la jumătatea lunii august pentru discuții privind încheierea războiului din Ucraina. Până în prezent, negocierile nu au dus la progrese concrete, iar criticii au susținut că Putin îl amână pe Trump pentru a împiedica SUA să furnizeze arme suplimentare Ucrainei.