Uniunea Europeană a înăsprit sancţiunile contra Coreei de Nord

Uniunea Europeană a adoptat noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord, conformându-se rezoluţiei adoptate de Consiliul de Securitate ONU în iunie, după testul nuclear nord-coreean.

18 afișări
Imaginea articolului Uniunea Europeană a înăsprit sancţiunile contra Coreei de Nord

Uniunea Europeană a înăsprit sancţiunile contra Coreei de Nord (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Rezoluţia 1.874 a Consiliului de Securitate din 12 iunie prevede înăsprirea regimului de sancţiuni împotriva Coreei de Nord, ca răspuns la testul nuclear efectuat de acestă ţară la 25 mai.

Aceasta instaurează un sistem consolidat de inspectare a încărcăturilor aeriene, maritime şi terestre cu destinaţia sau provevind din Coreea de Nord, inclusiv în apele internaţionale, şi o extindere a embargoului asupra armamentului.

Rezoluţia prevede, de asemenea, sancţiuni financiare mai severe împotriva Phenianului, extinderea listei cu entităţi nord-coreene ale căror bunuri financiare din străinătate sunt blocate şi includerea pe această listă şi a unor persoane.

"Astăzi (luni), Consiliul (miniştrilor Afacerilor Externe) a adoptat o poziţie comună care transpune prevederile Rezoluţiei 1874", se arată într-o declaraţie comună adoptată luni.

"În plus faţă de măsurile necesare aplicării Rezoluţiei 1874, Uniunea Europeană a hotărât să ia măsuri autonome în domeniul de aplicare al rezoluţiei ONU, care constau într-o listă autonomă de produse supuse interdicţiei exportării, o listă autonomă de persoane şi entităţi supuse interdicţiei de a călători şi blocării averilor, o supraveghere financiară ameliorată şi inspecţii ale cargo-urilor", adaugă comunicatul.

Pentru a intra în vigoare, aceste sancţiuni ar urma să fie transpuse într-o "reglementare" europeană, care ar urma să fie adoptată în septembrie sau octombrie, potrivit unui diplomat european.

Phenianul se află deja sub incidenţa sancţiunilor prevăzute de Rezoluţia 1.718 a Consiliului de Securitate, adoptată în octombrie 2006, în urma primului test nuclear efectuat de această ţară.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici