Prima pagină » Știri externe » UPDATE: Conflict între un soldat afgan şi militari străini pe aeroportul din Kabul, soldat cu morţi

UPDATE: Conflict între un soldat afgan şi militari străini pe aeroportul din Kabul, soldat cu morţi

(Adaugă declaraţiile unui purtător de cuvânt al NATO şi elemente de background)
27 apr. 2011, 12:06, Știri externe

Un schimb de focuri între un militar afgan şi soldaţi străini s-a soldat cu mai mulţi morţi şi răniţi, miercuri, pe aeroportul militar din Kabul, a anunţat Ministerul afgan al Apărării, care a atribuit tirurile unui diferend între aceştia, relatează AFP.

Acest incident survine în contextul în care insurgenţii talibani au atacat, de curând, ţinte sensibile şi foarte protejate din Afganistan, vizând în special forţele de securitate, cu ajutorul unor soldaţi infiltraţi sau cu bărbaţi purtând uniforma armatei sau a poliţiei.

„În jurul orei 11.00 (9.30, ora României), în această dimineaţă (miercuri), în interiorul cartierului general al Forţelor Aeriene, un conflict a izbucnit între un pilot afgan şi colegii săi străini”, a anunţat ministerul într-un comunicat.

„A urmat un schimb de focuri, soldat cu morţi şi răniţi”, a adăugat ministerul, care nu furnizează alte detalii.

Baza Forţelor Aeriene este situată în incinta aeroportului militar, aflat în prelungirea aeroportului civil din capitala afgană.

„Putem confirma că au avut loc focuri de armă uşoară”, dar „nu ştim cum a început schimbul de focuri”, a declarat comandantul Tim James, un purtător de cuvânt al forţei NATO în Afganistan (ISAF).

„Ştim că există victime în rândul ISAF”, a adăugat el, refuzând să precizeze numărul acestora şi dacă este vorba despre morţi sau răniţi.

James a afirmat că incidentul părea încheiat.

Numeroşi soldaţi afgani erau mobilizaţi în apropierea bazei aeriene şi se auzeau numeroase sirene, potrivit unui jurnalist AFP aflat la faţa locului.

Talibanii au efectuat, recent, mai multe atacuri îndrăzneţe, cu ajutorul unor bărbaţi îmbrăcaţi în uniforme ale poliţiei sau armatei, inducând temerea cu privire la o infiltrare crescută a forţelor afgane de către insurgenţi, care au câştigat teren în ultimii ani.

La 18 aprilie, un kamikaze purtând uniforma armatei a reuşit să intre în sediul Ministerului Apărării, unul dintre locurile cele mai sensibile, presupus a fi unul dintre cele mai bine protejate din Kabul. Acesta a ucis trei militari, inclusiv o gardă de la intrarea în biroul şefului Statului Major al armatei, după care a fost împuşcat. Atacul a fost revendicat de talibani.