VIDEO: Hotelul prăbuşit în China. Cel puţin şapte oameni au murit, iar alţi zeci sunt încă prinşi sub dărâmături

  • Cel puţin şapte oameni au murit în urma prăbuşirii hotelului din China în care se aflau persoane în carantină din cauza coronavirusului, anunţă CNN.
  • Încă 28 de persoane sunt prinse în continuare sub dărâmături.
  • Proprietarul hotelului a fost reţinut.
1390 afișări
Imaginea articolului VIDEO: Hotelul prăbuşit în China. Cel puţin şapte oameni au murit, iar alţi zeci sunt încă prinşi sub dărâmături

Sursa foto: Profimedia

Şapte persoane au murit în urma prăbuşirii hotelului din oraşul Quanzhou, aflat în sud-estul Chinei. Hotelul fusese utilizat ca centru de carantină pentru persoanele care intraseră în contact cu pacienţi diagnosticaţi cu coronavirus.

Aproximativ 80 de persoane se aflau în clădire în momentul prăbuşirii. Dintre acestea, 43 au fost salvate de echipele de intervenţie, iar alte 28 se află încă prinse sub dărâmături. Peste 1.000 de pompieri intervin pentru salvarea victimelor.

Clădirea avea şapte etaje şi fusese construită în 2013 şi transformată în hotel în 2018. Proprietarul a început lucrări de renovare a primului etaj în luna ianuarie.

Autorităţile locale au anunţat că proprietarul clădirii a fost reţinut de Poliţie şi urmează să fie anchetat.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici