VIDEO Kim Jong-Nam a fost omorât de VX (agent neurotoxic), care a fost găsit pe faţa acestuia / Unul dintre suspecţii deţinuţi, afectat de substanţa toxică

Kim Jong-Nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean, ar fi fost omorât cu un agent neurotoxic, susţin autorităţile din Malaysia, citate de BBC. Update: Una dintre cele două femei suspectate că l-ar fi asasinat pe Kim Jong-Nam a suferit de asemenea efecte ale contaminării.

11288 afișări
Imaginea articolului VIDEO Kim Jong-Nam a fost omorât de VX (agent neurotoxic), care a fost găsit pe faţa acestuia / Unul dintre suspecţii deţinuţi, afectat de substanţa toxică

Kim Jong-Nam a fost omorât de VX (agent neurotoxic), care a fost găsit pe faţa acestuia

Raportul toxicologic malaysian indică faptul că acesta a fost atacat de agentul neurotoxic VX, care intră în categoria armelor de distrugere în masă, potrivit ONU.

Malaysia nu a dat vina pe statul nord-coreean de moartea lui Jong-Nam, însă susţine că regimul stalinist de la Phenian este în spatele acestui incident.

Şeful poliţiei din Malaysia, Khalid Abu Bakar, a declarat că prezenţa agentului neurotoxic a fost detectată în monstre prelevate de la ochi şi faţă de Departamentul Chimic al statului. Acesta a adăugat că mai multe probe se află încă în analize şi că poliţia investighează cum a intrat această substanţă pe teritoriul malaysian.

"În cazul în care cantitatea de substanţă chimică introdusă în ţară a fost mică, ar fi dificil pentru noi să o detectăm", a declarat acesta pentru Reuters.

Bruce Bennett, expert în armament în cadrul institutului de cercetare Rand Corporation, a spus pentru BBC că este nevoie de o cantitate infimă de substaţă pentru a ucide un om. Agentul neurotoxic se manifestă prin afectarea imediată a nervilor celui expus la substanţă, cauzând în primul rând un tremurat la nivelul întregului corp, ca mai apoi să fie indusă moartea.

Două femei au fost surpinse de camerele de supraveghere din interiorul aeroportului, în timp ce se apropiau de Kim Jong-Nam, una dintre acestea fiind văzută când apropia ceva de faţa acestuia.

Khalid Abu Bakar, şeful poliţiei, a declarat anterior că cele două femei s-au dus imediat la baie să se spele pe mâini, fiind conştiente că atingeau o substanţă toxică.

Kim Jong-Nam a fost asasinat pe 13 februarie în incinta aeroportului din Kuala Lumpur. Corpul acestuia a rămas în morga spitalului, din cauza unei dispute diplomatice între cele două ţări.

Măsurile de securitate au fost consolidate la morga unde este păstrat trupul lui Kim Jong-Nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean, după ce au existat mai multe încercări de pătrundere cu forţa, informează presa internaţională. Totodată, Malaysia a solicitat urmărirea internaţională, prin Interpol, a patru nord-coreeni, în cadrul anchetei asasinării lui Kim Jong-Nam.

UPDATE Una dintre cele două femei suspectate că l-ar fi asasinat pe Kim Jong-Nam folosindu-se de substanţa toxică de luptă VX a suferit de asemenea efecte ale contaminării cu arma chimică, informează şeful poliţiei din Malaysia, citat de Reuters.

”Ea vomita”, a declarat Khalid Abu Bakar, şeful poliţiei din Malaysia, după ce a fost întrebat dacă cele două suspecte au suferit efectele substanţei chimice VX, clasificată ca o armă de distrugere în masă de către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

Acesta a refuzat însă să ofere mai multe detalii.

Kim Jong-Nam a murit după ce a fost atacat cu substanţa toxică VX în aeroportul internaţional din Kuala Lumpur.

Poliţia a arestat două femei, suspectate că l-ar fi contaminat pe acesta cu VX.

 

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici