Viktor Orban, acuzat că alimentează xenofobia, generează alarmism şi ignoră valorile UE

Partidele din Ungaria au criticat declaraţiile făcute de premierul Viktor Orban la Băile Tuşnad, acuzându-l că alimentează "xenofobia", generează o falsă stare de alertă şi ignoră valorile europene, informează MTI.

1110 afișări
Imaginea articolului Viktor Orban, acuzat că alimentează xenofobia, generează alarmism şi ignoră valorile UE

Viktor Orban, acuzat că alimentează xenofobia, generează alarmism şi ignoră valorile UE (Imagine: AP/Mediafax Foto)

Victor Orban a declarat sâmbătă, la Universitatea de Vară "Tusványos" de la Băile Tuşnad, că imigraţia ilegală reprezintă "o ameninţare la adresa Europei", existând riscul "pierderii identităţii culturale europene".

"Masele de extracomunitari clandestini contribuie la amplificarea terorismului, şomajului şi infracţionalităţii", a afirmat Viktor Orban, potrivit MTI.

Premierul de dreapta al Ungariei a criticat formaţiunile de stânga. "Partidele de stânga din Europa văd imigraţia ca pe o oportunitate, nu ca pe o ameninţare. Vor să anuleze conceptul de state-naţiuni. În 2004, formaţiunile de stânga din Ungaria instigau lumea împotriva etnicilor maghiari din străinătate. Acum, vor să primească extracomunitari cu braţele deschise. Politicienilor de acest fel pur şi simplu nu le plac ungurii. Dacă stânga ar fi ajuns la putere în 2014, Ungaria ar fi devenit o tabără de refugiaţi în doar câţiva ani", a acuzat Viktor Orban.

În replică, partidul naţionalist Jobbik i-a cerut premierului ungar să ceară modificarea tratatelor europene sau reconfigurarea relaţiei Ungariei cu Uniunea Europeană. "Dacă Viktor Orban este cu adevărat preocupat de autodeterminarea naţiunilor în Europa, trebuie să reinstituie controalele la frontierele cu state Schengen şi să refuze accesul imigranţilor care vin din raţiuni economice", a comunicat Jobbik.

"Viktor Orban pare să vorbească mult şi să facă puţin", a spus Daniel Karpat, un lider al partidului naţionalist.

"Viktor Orban a făcut nişte declaraţii confuze. A spus unele lucruri oribile şi cuvinte goale", a reacţionat Nora Hajdu, un lider al partidului Egyutt 2014 (Împreună 2014, centru-stânga).

"Afirmaţiile conform cărora partidele de stânga nu ar agrea cetăţenii ungari sunt oribile. Orban a demonstrat încă o dată că este imposibil să cooperezi cu el. Nu este un intelectual european, nu reprezintă valorile europene, se îndreaptă spre est", a subliniat Hajdu.

Partidul Liberal (MLP) l-a acuzat pe Viktor Orban că alimentează xenofobia şi încearcă să creeze o situaţie de alertă. "Orban şi-a regăsit duşmanii de la Bruxelles - partidele de stânga şi africanii înfometaţi", a comunicat formaţiunea.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici