„Vineri plec în Rusia”. Trump pare să uite că Alaska este teritoriu american, în contextul întâlnirii sale cu Putin

Publicat: 11 08. 2025, 20:26
Actualizat: 11 08. 2025, 20:37

Președintele american Donald Trump pare să fi confundat Rusia cu Alaska înaintea întâlnirii sale cu liderul de la Kremlin. Gafa a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă la Casa Albă despre criminalitatea din Washington DC.

„Este o situație de urgență tragică (criminalitatea din Washington DC – n.r.) și mi-e rușine să fiu aici. Știți, mă duc să mă întâlnesc cu Putin. Vineri plec în Rusia. Nu-mi place să fiu aici, să vorbesc despre cât de nesigură, murdară și dezgustătoare a devenit această capitală odată frumoasă”, a spus Trump în cadrul conferinței, potrivit The Independent.

Cu toate acestea, Trump nu pleacă în Rusia, ci în Alaska, teritoriu american, pentru a se întâlni cu Putin. El urmează să se întâlnească cu președintele rus pentru a discuta despre încheierea războiului din Ucraina.

„Întâlnirea mult așteptată între mine, în calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, și președintele Vladimir Putin, al Rusiei, va avea loc vinerea viitoare, 15 august 2025, în marele stat Alaska”, scria Trump săptămâna trecută pe platforma Truth Social.

Alaska a fost cumpărată de SUA de la Imperiul Rus în anul 1867, pentru suma de 7,2 milioane de dolari. Deși inițial a fost considerată o investiție a unui teren îndepărtat, rece și inutil, ulterior s-a dovedit a fi o investiție extrem de avantajoasă pentru SUA datorită resurselor naturale – aur, petrol și gaze.