- Home
- Externe
-
KIEV, (08.02.2014, 11:30)
- Iuliana Enache
Vladimir Putin a avut o întrevedere cu Viktor Ianukovici la Soci
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a avut o întrevedere cu omologul său ucrainean Viktor Ianukovici, vineri seara, în cadrul deschiderii Jocurilor Olimpice de la Soci, a anunţat sâmbătă serviciul de presă al şefului statului ucrainean.

Vladimir Putin şi Viktor Ianukovici (Imagine: Mediafax Foto / AFP)
"Ei au discutat la telefon. Nu a fost o întâlnire bilaterală oficială, aceasta nu era prevăzută în programul sejurului lui Ianukovici la Soci", a declarat un purtător de cuvânt.
Aceeaşi informaţie laconică a fost oferită la Soci de purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, citat de agenţia Interfax Ucraina.
Nici unul dintre ei nu a făcut vreo precizare cu privire la temele abordate în cadrul acestei întrevederi, foarte aşteptate din cauza crizei politice lungi care afectează Ucraina de mai mult de două luni.
Rusia a condiţionat plata viitoarei tranşe a importantului său ajutor financiar acordat Kievului de evoluţia politică a ţării, în condiţiile în care premierul ucrainean a demisionat săptămâna trecută. Acest ajutor a fost acordat Ucrainei după ce Ianukovici s-a răzgândit şi a refuzat să semneze un acord de asociere cu UE în favoarea unei apropieri de Rusia.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe