Vladimir Putin a ordonat RETRAGEREA trupelor ruse de la frontiera cu Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a ordonat ministrului Apărării să retragă trupele ruse staţionate la frontiera cu Ucraina începând din vară în cadrul unor exerciţii, a anunţat Kremlinul înaintea unor negocieri asupra armistiţiului fragil din estul acestei ţări.

3322 afișări
Imaginea articolului Vladimir Putin a ordonat RETRAGEREA trupelor ruse de la frontiera cu Ucraina

Vladimir Putin a ordonat RETRAGEREA trupelor ruse de la frontiera cu Ucraina (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ministrul Apărării Serghei Şoigu a primit ordinul prezidenţial după ce a raportat că "antrenamentul de vară în poligoanele de tir din Districtul Militar Sud s-a terminat", a continuat Kremlinul.

Putin urmează să aibă o întâlnire cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko la summitul de vineri de la Milano, în prezenţa unor reprezentanţi europeni de rang înalt, inclusiv cancelarul Angela Merkel şi premierii italian Matteo Renzi şi britanic David Cameron.

Kievul şi Occidentul, care au adoptat sancţiuni economice fără precedent împotriva Rusiei, acuză Moscova că i-a înarmat pe rebelii proruşi din estul Ucrainei şi că a trimis, în august, trupe din cadrul armatei pentru a-i susţine.

Moscova a dezminţit întotdeauna implicarea militarilor ruşi alături de separatişti proruşi.

Din iulie, NATO afirmă că aproximativ 20.000 de militari ruşi sunt staţionaţi în Rusia "lângă frontiera cu estul Ucrainei".

Procesul de pace în estul Ucrainei se împotmoleşte, în pofida intrării în vigoare a unui armistiţiu pe 5 septembrie, care a permis totuşi o calmare, într-un conflict ce s-a soldat, potrivit ONU, cu peste 3.600 de morţi în decurs de şase luni.

Confruntările armate între forţele ucrainene şi rebele proruse în estul Ucrainei continuă să facă victime zilnic în mai multe "puncte fierbinţi" de pe linia frontului, dar în special în fieful separatist Doneţk.

Separatiştii şi reprezentanţii Kievului se acuză reciproc de faptul că nu respectă Acordul de la Minsk, menit să permită crearea unei zone-tampon între beligeranţi.

"Nu mă aştept la negocieri uşoare", dar "sunt optimist", a declarat sâmbătă Poroşenko, referindu-se la întâlnirea prevăzută la Milano, adăugând că este necesar ca Moscova să treacă "de la declaraţii la măsuri concrete".

Săptămâna viitoare se anunţă intensă pe plan diplomatic, summitul de vineri de la Milano fiind precedat de o întâlnire consacrată crizei ucrainene între şefii diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi americane John Kerry marţi, la Paris.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici