Vladimir Putin acuză principalul post de radio al opoziţiei că difuzează "mizerii"

Premierul Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat principalul post de radio al opoziţiei că relatează "mizerii", în cursul unei reuniuni cu liderii instituţiilor de presă din Rusia.

119 afișări
Imaginea articolului Vladimir Putin acuză principalul post de radio al opoziţiei că difuzează "mizerii"

Vladimir Putin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Putin l-a criticat dur pe redactorul-şef al publicaţiei Ecoul Moscovei, Aleksei Venediktov.

"Eu nu mă supăr când mă împroşcaţi cu mizerie de dimineaţă până seara, dar tot dumneavoastră sunteţi iritat", a spus premierul rus.

Primul-ministru a acuzat postul de radio că acoperă anumite subiecte, în special proiectul sistemului antirachetă al NATO din Europa, favorizând Statele Unite.

"Ei servesc interesele politice ale unui alt stat, în defavoarea Rusiei", a spus Putin.

Putin l-a criticat şi pe scriitorul Boris Akunin, care a anunţat că va mobiliza populaţia în perspectiva scrutinului prezidenţial.

"Din ce ştiu, este de origine georgiană. Înţeleg că i-a fost greu să fie de partea Rusiei după conflitul militar dintre Rusia şi Georgia din 2008", a spus Putin, acuzând opoziţia că respinge apelurile la dialog. "I-am invitat pe colegii din opoziţie şi nu au venit. Spun că vor să discute, că puterea nu îi ascultă. I-am invitat la dialog, dar nu vin. Îi întreb: ce vor?", a spus Putin.

"Nu am primit invitaţii reale la dialog", a reacţionat Boris Akunin, pe numele real Grigori Ceharticivili.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici