Vladimir Putin şi Barack Obama au discutat prin telefon despre situaţia din Siria

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a discutat, vineri, prin telefon, cu omologul său american, Barack Obama, despre situaţia din Siria, anunţă Kremlinul, citat de AFP.

691 afișări
Imaginea articolului Vladimir Putin şi Barack Obama au discutat prin telefon despre situaţia din Siria

Vladimir Putin şi Barack Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În contextul crizei din Siria, domnul Putin a evocat necesitatea încetării activităţilor militare cât mai curând", a anunţat Kremlinul într-un comunicat, precizând că apelul telefonic a avut loc la iniţiativa Washingtonului.

"Preşedinţii Putin şi Obama sunt uniţi în dorinţa de a evita toate acţiunile care ar avea repercusiuni negative asupra relaţiilor bilaterale", a precizat Kremlinul.

Putin l-a invitat încă o dată pe Obama să efectueze o vizită oficială în Rusia.

Siria, care este susţinută pe plan internaţional de Rusia, se confruntă de doi ani cu un conflict civil soldat cu aproximativ 70.000 de morţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici