Prima pagină » Știri externe » Volodimir Zelenski a anunțat principalele priorități la summitul G7. Mai multe rachete pentru apărarea Ucrainei, pe lista propusă de el

Volodimir Zelenski a anunțat principalele priorități la summitul G7. Mai multe rachete pentru apărarea Ucrainei, pe lista propusă de el

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat marți o serie de priorități discutate la reuniunea G7, pentru a ajuta Ucraina împotriva agresiunii rusești.
Volodimir Zelenski a anunțat principalele priorități la summitul G7. Mai multe rachete pentru apărarea Ucrainei, pe lista propusă de el

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat marți care au fost principalele teme discutate în cadrul reuniunii în format G7-Ucraina, desfășurată în marja Summitului G7.

Potrivit liderului de la Kiev, printre acestea se numără consolidarea apărării aeriene a Ucrainei, pregătirea țării pentru sezonul rece și inclusiv intensificarea presiunii asupra Rusiei.

Anunțul a fost făcut de Volodimir Zelenski pe Telegram, potrivit informațiilor furnizate de Ukrinform.

„Prima reuniune multilaterală astăzi – formatul G7-Ucraina la Summitul G7. (…) Prioritățile sunt clare: mai multe rachete de apărare aeriană, împreună cu licențe pentru producerea acestora, pachet de sprijin pentru iarnă și creșterea presiunii asupra Rusiei. Este important de menționat că SUA sunt pregătite să ofere sprijin pe aceste linii de efort”, a transmis președintele ucrainean.

Potrivit acestuia, Ucraina are nevoie nu doar de livrări suplimentare de sisteme și rachete pentru apărarea aeriană, ci și de posibilitatea de a produce astfel de echipamente pe baza unor licențe.

Liderul ucrainean a mai spus că pregătirea unui nou pachet de sprijin pentru perioada de iarnă este foarte important, în contextul în care infrastructura țării a fost atât de afectată de atacurile rusești.

O altă prioritate, spune Zelenski, este aplicarea unei presiuni mai mari asupra Moscovei, pentru a o determina să renunțe la aceste atacuri și la agresiune.

„Sarcina cheie acum este de a implementa toate acordurile deja încheiate”, a transmis Zelenski, subliniind totodată că Rusia trebuie să înțeleagă că războiul declanșat împotriva Ucrainei „nu poate deveni niciodată norma”, a spus Zelenski.

El a spus că este recunoscător și celor prezenți la eveniment, printre care președintele Franței, Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer, premierul Italiei Giorgia Meloni, prim-ministrul Canadei Mark Carney, cancelarul german Friedrich Merz, președintele american Donald Trump, premierul Japoniei Sanae Takaichi, președintele Consiliului European António Costa, dar și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen.

Marți dimineață, Donald Trump a confirmat că a avut o întâlnire „bună” cu Volodimir Zelenski în marja Summitului G7. Președintele american a declarat, după discuțiile cu liderul ucrainean, că „Rusia trebuie să încheie un acord”.

Ulterior, publicația ucraineană Kyiv Independent a dezvăluit că Zelenski, Trump și Emmanuel Macron au avut o întâlnire trilaterală marți, în marja summitului G7

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da