Washingtonul avertizează Beijingul să nu folosească în scop militar insulele din Marea Chinei de Sud

Statele Unite avertizează China că utilizarea în scop militar a aeroporturilor construite pe insulele artificiale din Marea Chinei de Sud va genera instabilitate şi nu va opri zborurile americane în această zonă.

2539 afișări
Imaginea articolului Washingtonul avertizează Beijingul să nu folosească în scop militar insulele din Marea Chinei de Sud

Washingtonul avertizează Beijingul să nu folosească în scop militar insulele din Marea Chinei de Sud

"Orice manevră a Beijingului de a efectua zboruri militare de pe insulele artificiale din Marea Chinei de Sud va fi destabilizatoare şi nu va opri survolurile americane în această zonă", a declarat viceamiralul Joseph Aucoin, comandantul Flotei a 7-a a Statelor Unite.

Joseph Aucoin a îndemnat China să dea dovadă de transparenţă în privinţa intenţiilor din Marea Chinei de Sud.

"Transparenţa ar evita unele din manifestările de preocupare de până acum", a spus Aucoin, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Zilele trecute, China a criticat vehement planul Statelor Unite şi Indiei privind efectuarea de patrule în Marea Chinei de Sud, avertizând că această regiune nu trebuie militarizată de ţări "din afară". "Nicio cooperare între două state nu trebuie să fie îndreptată împotriva unei părţi terţe", a transmis Hong Lei, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe. "Ţările din afara regiunii trebuie să evite militarizarea Mării Chinei de Sud şi punerea în pericol a suveranităţii ţărilor riverane în numele libertăţii de navigaţie", a precizat diplomaţia chineză.

Statele Unite şi India au anunţat că analizează posibilitatea organizării unor patrule navale comune, inclusiv în Marea Chinei de Sud, o situaţie care atrage furia Chinei, ce are o serie de revendicări teritoriale în această zonă.

India şi SUA nu au revendicări în Marea Chinei de Sud, dar ambele ţări susţin libertatea de navigaţie în această zonă, unde China are dispute cu Vietnamul, Malaysia, Brunei, Filipine şi Taiwan.

China a acuzat recent Statele Unite că, în numele libertăţii de navigaţie, încearcă să îşi impună hegemonia în Marea Chinei de Sud. Statele Unite au trimis în ianuarie un distrugător în Marea Chinei de Sud. Nava militară s-a apropiat periculos de insula disputată Paracel.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici