Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că Uniunea Europeană trebuie să fie prezentă la masa negocierilor privind încheierea războiului cu Rusia, întrucât „Războiul are loc în Europa, iar Ucraina este o parte integrantă a Europei — suntem deja în negocieri de aderare la UE”.
Apelul lui Zelenski vine în contextul în care preşedintele american Donald Trump le-a transmis liderilor europeni şi preşedintelui ucrainean, într-o convorbire telefonică că intenţionează să se întâlnească cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, şi ulterior să organizeze o întâlnire trilaterală cu acesta şi cu Zelenski.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a participat la apel însă a fost informată de mai mulţi lideri europeni, a precizat un purtător de cuvânt al Comisiei.
Autorităţile de la Moscova au confirmat, joi, că întâlnirea dintre Trump şi Putin urmează să aibă loc „în zilele următoare”.
Pe fondul acestor evoluţii, secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că, în urma discuţiilor dintre emisarul special Steve Witkoff şi Vladimir Putin, SUA are acum o mai bună înţelegere a condiţiilor în care Moscova ar fi dispusă să accepte un acord de încetare a focului.