Ziua Hiroshimei, comemorarea victimelor primului bombardament nuclear, are loc marţi

Ziua Hiroshimei, comemorarea victimelor primului bombardament nuclear, are loc marţi, 6 august, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unide dedicând ziua de 29 august Zilei Internaţionale Împotriva Testelor Nucleare şi 26 septembrie Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Armelor Nucleare.

301 afișări
Imaginea articolului Ziua Hiroshimei, comemorarea victimelor primului bombardament nuclear, are loc marţi

Ziua Hiroshimei, comemorarea victimelor primului bombardament nuclear, are loc marţi

Din 2009, Ziua Internaţională împotriva testelor nucleare este marcată pe 29 august, iar, din decembrie 2013, Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a declarat ziua de 26 septembrie Ziua Internaţională pentru Eliminarea Armelor Nucleare.

Aceasta comemorare a luat naştere în urma celor 2 bombardamente nucleare (Little Boy şi Fat Man) au adus moartea imediata a aproximativ 100.000 – 200.000 de oameni (majoritatea civili) şi chiar şi mai mulţi cu trecerea timpului.

Statele Unite ale Americii au lansat, în 1945, prima bombă atomică, asupra oraşului japonez Hiroshima, ofensivă soldată cu aproximativ 140.000 de victime.

La 6 august 1945, bombardierul B-29 "Enola Gay" a decolat de pe aeroportul militar american din insula Tinian, aflată în arhipelagul Marianelor, iar bomba pe care o transporta a fost lansată spre Hiroshima în jurul orei locale 08.15.

Proiectilul a explodat după 45 de secunde, deasupra centrului oraşului japonez.

Trei zile mai târziu, bomba "Fat Man" a provocat distrugerea localităţii Nagasaki. După capitularea Japoniei, cel de-al doilea război mondial se sfârşeşte.

Circa 140.000 de persoane, aproape jumătate din populaţia oraşului, au murit în explozie sau în lunile care au urmat, din cauza radiaţiilor sau a arsurilor grave.

Din acel moment, au mai fost detonate peste 2.000 de arme nucleare cu scop de testare şi demonstrare a puterii lor. Pe lânga folosirea lor ca arme, explozivele nucleare au fost testate şi folosite şi pentru diverse scopuri nemilitare: minerit sau construirea de canale. Potrivit Tratatului de neproliferare a armelor nucleare a intrat în vigoare în 1970, semnat de 189 de membri, cinci state sunt declarate ca deţinătoare de arme nucleare: SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi China. Între timp, India, Pakistan şi Coreea de Nord au efectuat mai multe teste nucleare. În acelaşi fel, cu toate că nu recunoaşte oficial acest statut, Israelul se consideră că ar deţine undeva între 75 şi 400 de focoase nucleare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici