Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului | Secretarul general al ONU: Cu toţii avem responsabilitatea să acţionăm rapid, clar şi decisiv împotriva rasismului şi a violenţei

La 27 ianuarie este marcată Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, în condiţiile în care şase milioane de evrei europeni şi alte câteva milioane de persoane de alte naţionalităţi au fost ucise de către regimul nazist german, relatează site-ul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

819 afișări
Imaginea articolului Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului | Secretarul general al ONU: Cu toţii avem responsabilitatea să acţionăm rapid, clar şi decisiv împotriva rasismului şi a violenţei

Auschwitz

La 27 ianuarie 1945, trupele armatei sovietice eliberau lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, cel mai mare lagăr nazist. Cuvântul ebraic "Holocaust" este denumirea dată acţiunii de exterminare a evreilor de către nazişti în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Această comemorare a fost decisă prin Rezoluţia Adunării Generale a Naţiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005, adoptată la a 42-a şedinţă plenară. La 24 ianuarie 2005, în cadrul unei şedinţe speciale, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a marcat cea de-a 60-a aniversare a eliberării lagărelor de concentrare naziste şi sfârşitul Holocaustului.

Înainte de rezoluţia ONU, se instituiseră zile naţionale de comemorare a Holocaustului, cum ar fi Ziua Comemorării Victimelor Naţional-Socialismului în Germania, stabilită printr-un decret al preşedintelui Germaniei, Roman Herzog, la 3 ianuarie 1996. Din 2001, 27 ianuarie fusese şi Ziua Holocaustului în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.

Cu ocazia Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului 2018, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut un apel la comunitatea internaţională să fie unită "împotriva normalizării urii", subliniind că "suntem cu toţii în pericol" atunci când valorile umanităţii sunt abandonate.

"Cu toţii avem responsabilitatea să acţionăm rapid, clar şi decisiv împotriva rasismului şi a violenţei. Prin intermediul educaţiei şi a înţelegerii, putem construi un viitor al demnităţii, al drepturilor omului şi al coexistenţei paşnice pentru toată lumea", a spus Guterres, care a menţionat neonaziştii şi suprematiştii albi drept principalii promotori de ură extremă.

Înaltul Reprezentant al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra’ad Al Hussein, apreciază că această zi de comemorare obligă întreaga planetă "să contemple asupra ororilor generate de bigotism şi rasism".

"Pe măsură ce conemorăm victimele Holocaustului, trebuie să recunoaştem şi necesitatea de a preveni reapariţia antisemitismului şi a tuturor formelor de ură şi discriminare rasială şi religioasă. Trebuie să realizăm că, numai dacă ne vom considera unul pe celălalt ca deplin egali în demnitate şi drepturi, vom fi capabili să stăm împreună şi să depăşim numeroasele provocări cu care se confruntă omenirea", a spus Zeid Ra’ad Al Hussein.

Directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, consideră că Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este un apel pentru consolidarea angajamentului tuturor ţărilor faţă de pace.

"Putem construi un nivel înalt de conştientizare faţă de uitare, negare, revizionism istoric, relativizarea crimelor şi revenirea stereotipurilor care alimentează ura. Ne putem opune manipulării faptelor prin a spune adevărul", a spus Azoulay.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici