Economic

Un client Genius activ în eMAG, Tazz, Fashion Days şi Freshful economiseşte de patru ori mai mult decât înainte de lansarea beneficiilor în cele patru aplicaţii (P)

La un an de la extinderea în patru aplicaţii de comerţ online- eMAG, Tazz, Fashion Days şi Freshful- Genius, serviciul cu livrare gratuită şi oferte exclusive, a ajuns la peste jumătate de milion de clienţi care îl folosesc pentru cumpărăturile obişnuite, cu 70% mai mult faţă de anul anterior.   Clienţii care comandă în toate […]

IKEA a deschis astăzi magazinul din Timişoara, după o investiţie de peste 60 mil.euro

​IKEA România, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă şi decoraţiuni, parte a grupului suedez IKEA, a deschis astazi magazinul cu numărul trei din România, la Dumbrăviţa, lângă Timişoara.

INS a reconfirmat creşterea economică din primul trimestru la 2,3%

Institutul Naţional de Statistică a reconfirmat creşterea economică din primul trimestru la 2,3%, faţă de perioada similară din 2022, avansul fiind susţinut mai ales de comerţ, sectorul IT&C, construcţii şi impozite nete, în timp ce industria a avut o contribuţie negativă la evoluţia PIB.

BCE recompensează regeşte băncile care nu-şi investesc banii în creditare

Departe sunt zilele când băncile comerciale din zona euro se plângeau că dobânzile negative ale BCE le distrug afacerile şi le ameninţă sectorul. Acum, când dobânzile cresc, cele mai multe raportează profituri deosebit de bune, iar în aceeaşi situaţie se regăsesc şi instituţiile de credit, scrie ZF.

Financial Times: UE ar vrea interzicerea echipamentelor Huawei în construirea reţelelor 5G

Uniunea Europeană analizează posibilitatea impunerii de interdicţii privind utilizarea de către statele membre a echipamentelor fabricate de companii care generează riscuri asupra reţelelor 5G, printre acestea figurând grupul chinez Huawei, afirmă oficiali citaţi de cotidianul Financial Times.

Producătorii de căpşune ar putea beneficia de sprijin financiar în valoare de 10.000 lei/ha

O nouă schemă de ajutor de stat pentru cultivatorii de căpşune este cuprinsă într-un proiect de lege, care a fost depus miercuri de UDMR în Parlament.

CE: Finanţare de 1,23 miliarde de euro pentru sănătatea mintală

Comisia Europeană va sprijini statele membre, acordând prioritate cetăţenilor şi sănătăţii lor mintale, prin intermediul a 20 de iniţiative şi a unei finanţări din partea UE în valoare de 1,23 miliarde de euro prin diferite instrumente financiare.

Criteriile principale la care se uită angajaţii români atunci când aleg un job – studiu

Pachetul salarial, perspectivele de dezvoltare profesională şi flexibilitatea programului sunt principalele criterii după care angajaţii aleg sau păstrează un job. „Creşterea preţurilor, inflaţia şi dinamica pieţei muncii se reflectă asupra priorităţilor angajaţilor români”.

Schwarz Global Services reamenajează şi dotează cu echipamente performante unul dintre laboratorele din cadrul Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti, Facultatea de Automatică si Calculatoare

Bucureşti, 7 iunie 2023 – Schwarz Global Services, centrul de excelenţă IT care furnizează soluţii digitale pentru grupul Schwarz, a amenajat şi dotat cu echipamente performante unul dintre laboratorele din cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare al Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB), de care se vor bucura anual mii de studenţi. Pe lângă mobilier, laboratorul […]

Romanian Dubai Business Council sprijină companiile româneşti ce fac afaceri în România şi în Dubai

Romanian Dubai Business Council (RDBC) va servi ca o platformă pentru networking, schimbul de idei şi cooperarea între afaceri, permiţându-le acestora să navigheze eficient în noul model de businees, aflat într-o continuă schimbare. Prin oferirea de ghidare, resurse şi oportunităţi de colaborare, RDBC îşi propune să creeze un mediu care să stimuleze inovaţia, antreprenoriatul şi […]

Reuters: Hidroelectrica vrea să vândă acţiuni de 1 mld. euro în cadrul IPO-ului de la Bucureşti

Ziariştii de la Reuters scriu într-un articol publicat pe 6 iunie că oferta de listare a producătorului de energie electrică Hidroelectrica s-ar putea ridica la 1 miliard de euro, fiind una dintre cele mai mari oferte publice iniţiale din Europa din acest an.

86% dintre angajaţi spun că le-au fost încălcate drepturile cel puţin o dată

Doar 1 din 2 participanţi la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România susţine că îşi cunoaşte drepturile de angajat, în timp ce 86% dintre ei declară că au simţit, cel puţin o dată, pe parcursul carierei, că aceste drepturi le-au fost încălcate de angajatori. Cel mai mult îi afectează atunci când nu îşi […]

Exporturile Chinei s-au prăbuşit în luna mai, în condiţiile în care economia globală încetineşte

Exporturile Chinei s-au contractat mai mult decât se aşteptau analiştii în luna mai, ceea ce reprezintă o nouă lovitură dată ţării care încearcă să-şi revină după pandemia Covid-19.

UE analizează o interdicţie obligatorie pentru statele membre de a utiliza Huawei în infrastructura 5G

Uniunea Europeană ia în considerare o interdicţie obligatorie pentru statele membre de a utiliza în reţelele lor 5G companii care prezintă riscuri de securitate, inclusiv grupul chinez de telecomunicaţii Huawei, afirmă surse citate de Financial Times.

Oraşul New York dă în judecată Hyundai şi Kia din cauza creşterii numărului de vehicule furate

Oraşul New York a dat marţi în judecată Hyundai Motor şi filiala sa Kia, deoarece numărul de maşini declarate furate ce au fost fabricate de companiile sud-coreene s-a dublat anul trecut din cauza lipsei dispozitivelor antifurt.

România are aproape 800.000 de fermieri: cei mai mulţi în Suceava, Bihor şi Dolj

România are aproape 800.000 de fermieri, iar cei mai mulţi se află în judeţele Suceava, Bihor şi Dolj, anunţă Ziarul Financiar.

Ministru: Peste 43.000 de persoane fizice, înscrise în programul Casa Verde Fotovoltaice

Peste 43 de mii de persoane fizice s-au înscris deja în programul Casa Verde Fotovoltaice, în patru dintre cele opt regiuni de dezvoltare din ţară, a anunţat ministrul Mediului, Tánczos Barna.

Hidroelectrica anunţă oficial listarea la Bursa de Valori Bucureşti

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a anunţat oficial marţi intenţia de listare la Bursa de Valori Bucureşti, prin vânzarea a unei părţi de până la 20% din deţinerea acţionarului minoritar Fondul Proprietatea.

(P) De ce ai nevoie pentru a-ţi face munca de acasă mai confortabilă?

Încă din pandemie, termenul de muncă de acasă a intrat în actualitate. Nu doar munca de acasă a devenit obişnuinţă pentru mulţi, ci şi pentru studenţi sau elevi. Un lucru în schimb este cert, fie că intrai la ore sau la meeting-uri la muncă, aveai nevoie de un laptop, un calculator şi mai multe lucruri […]

STUDIU. E-shoppperii din ţările vecine, interesaţi de ofertele magazinelor online româneşti

Majoritatea e-shopperilor din Bulgaria, Cehia, Croaţia, Grecia, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria caută frecvent oferte pe site-uri din străinătate.

Studiu: Salariile din sectorul IT au crescut în acest an, în medie, cu 9%

Salariile din sectorul IT au crescut în acest an, în medie, cu 9%, cele mai mari procente fiind pentru posturile de developeri seniori şi pentru cei juniori, în timp ce un sfert dintre companii au îngheţat angajările în primul trimestru, dublu faţă de anul trecut.

Profesioniştii din domeniul financiar au un avertisment sumbru pentru angajatorii lor

Profesioniştii din domeniul financiar au un avertisment sumbru pentru angajatorii lor: „Nu-mi cereţi să mă intorc prea des la birou, altfel îmi dau demisia”. Nemulţumirea angajaţilor vine după ce giganţii de pe Wall Street precum JPMorgan au făcut presiuni pentru revenirea la birou.

IT-ul, băncile şi energia, în topul recomandărilor de investiţii

Cumpărarea de acţiuni în companiile IT listate pe pieţele de capital, precum şi la companiile din sectorul energetic şi cel bancar, sunt variantele de investiţii cele mai recomandate de investitorii şi analiştii consultaţi de XTB România.

Microsoft, amendă de 20 de milioane de dolari pentru încălcarea confidenţialităţii datelor copiilor

Microsoft va plăti o amendă de 20 de milioane de dolari pentru a soluţiona acuzaţiile Comisiei Federale pentru Comerţ conform cărora a adunat şi păstrat ilegal datele copiilor care s-au înscris pentru a folosi consola Xbox.

Criţ: Angajaţii STB nu au motive să intre în grevă. Un şofer câştigă lunar, în medie, 5.400 de lei

Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) nu ar avea motive să intre în grevă, spune la ZF Live directorul general al STB, Adrian Criţ. Un şofer din STB câştigă, în medie, 5.400 de lei pe lună, adică 1.100 de euro.

Cifra de afaceri din comerţ a crescut în primele patru luni ale anului cu 3,4%

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele patru luni ale anului atât ca serie brută, cu 3,4%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,1%, arată datele INS.

Noile căşti Apple de realitate augmentată vor testa marketingul la maximum. Preţ de 3.499 de dolari

Apple a prezentat luni o cască de realitate augmentată numită Vision Pro, în cadrul celui mai riscant pariu al său de la introducerea iPhone în urmă cu peste un deceniu, pătrunzând pe o piaţă dominată de Meta (META.O).

Jumătate dintre marile multinaţionale intenţionează să reducă spaţiul de birouri în următorii ani

Aproximativ jumătate dintre marile multinaţionale plănuiesc să reducă spaţiul de birouri în următorii trei ani, pe măsură ce se adaptează la creşterea numărului de persoane care lucrează de la distanţă, în urma pandemiei de COVID-19.

Nokian Tyres a început primele recrutări pentru noua fabrică de la Oradea

Nokian Tyres a început primele recrutări pentru noua fabrică de la Oradea, investiţie de 650 mil. euro. „Am angajat directorul de HR, vom avea management local. 550 de angajaţi vor lucra la Oradea şi vor fi pregătiţi acolo“.

(P) Top 3 cele mai bune ETF-uri pentru Pieţele Emergente

Economia americană este cea mai mare din lume, dar nu a avut întotdeauna cea mai rapidă creştere. Pieţele emergente, precum România, pot oferi oportunităţi de investiţii pentru creşterea şi diversificarea oricărui portofoliu, dar nu fără riscuri.

Cum o nouă tehnologie de extracţie a litiului ar putea schimba regulile jocului pentru industria vehiculelor electrice

China domină lanţul valoric global al bateriilor, având şase dintre cei mai mari zece producători de baterii din lume şi controlând majoritatea proceselor de rafinare şi reciclare a materiilor prime pentru baterii. O suită de noi tehnologii, dar în mare parte neprobate, cunoscute sub numele de extracţie directă a litiului (DLE), ar putea revoluţiona mineritul […]

Un nou val de durere este pe cale să lovească sectorul imobiliar deja suferind al Europei

Deja afectaţi puternic de creşterea costurilor de finanţare şi scăderea valorizărilor, proprietarii europeni se pregătesc pentru un nou val de suferinţă.

Aproape în fiecare lună din 2023 vântul a asigurat mai mult din cererea de energie faţă de 2022

Energia verde, alături de toate măsurile luate de eficientizare a consumului de energie, înlo­cuirea gazului rusesc, dar şi reducerea cererii din zona industrială, au dus la calmarea preţului de la începutul acestui an.

Acţiunile Apple ating un nou maxim istoric: Capitalizare de aproape 3.000 mld. dolari

Acţiunile gigantului american Apple ajungeau la un nou maxim istoric la startul şedinţei de tranzacţionare de luni, într-o perioadă în care compania se pregăteşte să lanseze noi update-uri şi produse, inclusiv o cască de realitate mixtă (VR/AR), conform Ziarului Financiar, care citează CNBC.

Numărul tinerilor britanici care nu au un loc de muncă din cauza problemelor de sănătate s-a dublat

Numărul tinerilor britanici care nu au un loc de muncă din cauza problemelor de sănătate s-a dublat într-un deceniu, iar problema este mai acută în rândul celor cu calificări slabe, potrivit unui nou studiu.

Petrolul, noi creşteri pe fondul reducerilor de producţie din iulie ale Arabiei Saudite

Petrolul a avansat la deschiderea de săptămâna aceasta, după ce Arabia Saudită s-a angajat să reducă producţia cu 1 milion de barili pe zi în iulie, coborând producţia la cel mai scăzut nivel din ultimii ani, într-un efort de a stabiliza piaţa, scrie Ziarul Financiar, care citează Bloomberg.

Jeff Bezos a lansat la apă Abeona, un tender-record de 75 de metri folosit ca un garaj plutitor

Iahtul de 100 de milioane de dolari o susţine pe Koru, o navă cu pânze de 500 de milioane de dolari care transportă un elicopter, maşini şi alte bărci.

Producător: Piaţa cărnii fierbe, după o creştere istorică a preţului materiei prime pentru mezeluri

Un producător din România susţine că piaţa cărnii fierbe, după o creştere istorică a preţului materiei prime pentru mezeluri. Ne aşteptam să scadă din februarie, dar a ajuns la 3-3,2 euro/kg, plus 50%, spune acesta, potrivit Ziarului Financiar.

Apple va prezenta cel mai important produs al său din ultimii ani: o cască de realitate mixtă / Va costa o avere în comparaţie cu preţurile iPhone-urilor

Producătorul iPhone urmează să prezinte o cască asemănătoare unei perechi de ochelari de schi eleganţi, care va combina „realitatea virtuală”, în care persoana care o poartă este complet imersată într-o lume virtuală, şi „realitatea augmentată”, în care imaginile digitale sunt suprapuse peste lumea reală, relatează Financial Times. Evenimentul va avea loc la sediul Apple din […]

Arabia Saudită încearcă să crească preţul petrolului prin reducerea producţiei cu 1 milion de barili pe zi

Ministrul energiei din regat, prinţul Abdulaziz bin Salman, liderul de facto al OPEC, a făcut această mişcare ca parte a unui acord prin care mai mulţi membri africani mai slabi vor avea cote reduse începând de anul viitor. Rusia, al doilea mare exportator de petrol din lume, ar putea, de asemenea, să îşi reducă obiectivele […]