Cât mai costă un gram de substanțe psihoactive în 2025. Traficanți de droguri din Cluj prinși cu 2 kg de „sare”

Publicat: 30 07. 2025, 12:15
Mai multe departamente ale Inspectoratului Politiei, precum si unele dintre dotarile si echipamentul specific acestora au fost expuse publicului, in cadrul unor serii de evenimente premergatoare Zilei Politiei Romane, in parcarea unui mall din Bucuresti, miercuri, 19 martie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN via MEDIAFAX FOTO

Două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri sintetice în valoare de zeci de mii de lei, după ce ar fi vândut aproximativ 2 kilograme de „sare” și alte substanțe psihoactive cu 21-22 lei gramul.

Polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj – Napoca, împreună cu procurorii DIICOT Cluj susțin că, între 2022 și martie 2025, bărbatul de 37 de ani ar fi cumpărat și vândut aproximativ 2 kilograme de 4-BMC, o substanță cu efecte psihoactive.

Ar fi vândut și alte substanțe similare, cunoscute sub numele de „sare”, cu 21-22 de lei gramul.

În același dosar este cercetată și o persoană de 46 de ani, condamnată anterior pentru fapte similare, care, între martie 2024 și ianuarie 2025, ar fi continuat să distribuie droguri în județul Cluj, deși era deja în detenție.

În urma a 8 percheziții făcute marți, polițiștii au ridicat probe și sume de bani.

Suspectul de 37 de ani a fost reținut, iar miercuri, 30 iulie, procurorii au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a persoanelor cercetate.