Video Craiova: Ucigaşul tânărului găsit măcelărit, arestat pentru 29 de zile

Magistraţii Tribunalului Dolj au emis, vineri seară, mandat de arestare pe 29 de zile pe numele lui Cosmin Gheorghe Lăzăroiu, care, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Laurenţiu Anghel, ar fi recunoscut în faţa procurorului de caz că l-a ucis pe Ion Leontin Bebu.

15 afișări

Agentul de pază de la Penitenciarul Pelendava din Craiova, Cosmin Gheorghe Lăzăroiu (28 ani), va rămâne în următoarele 29 de zile în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, după ce magistraţii Tribunalului Dolj au decis, vineri seară, să emită mandatul de arestare.

"Apărătorii săi au termen 24 de ore pentru a formula recurs la hotărârea Tribunalului Dolj", a explicat judecătorul Laurenţiu Anghel, purtător de cuvânt al Tribunalului Dolj.

Potrivit sursei citate, tânărul şi-a recunoscut fapta în faţa procurorului de caz.

"Într-un final, agentul de la penitenciar a recunoscut în faţa procurorilor că el a comis crima. Nu am încă toate amănuntele, dacă şi în faţa judecătorilor a recunoscut fapta", a spus Laurenţiu Anghel.

Potrivit unui comunicat remis presei, vineri, de conducerea Penitenciarului Pelendava din Craiova, Cosmin Gheorghe Lăzăroi, născut pe 11 mai1979, este angajat al unităţii în funcţia de agent operativ principal III (supraveghere), din ianuarie 2001. În urma examinării psihologice, specialiştii Centrului de Psihologie din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative l-au declarat "Apt" pentru desfăşurarea acestei activităţi.

"În perioada 2001-2007, activitatea agentului principal de penitenciare Lăzăroiu Gheorghe Cosmin a fost apreciată cu calificativul Foarte Bun, nefiind sancţionat disciplinar", se arată în comunicatul de presă al penitenciarului.

În funcţie de rezultatele anchetei desfăşurate de către organele judiciare, "conducerea unităţii va dispune măsurile legale cu privire la agentul principal de penitenciare Lăzăroiu Gheorghe Cosmin". El este principalul suspect în cazul crimei în care Ion Leontin Bebu (30 ani) a fost ucis, apoi tranşat, cadavrul său fiind descperit pe 16 octombrie, sub două poduri din judeţul Caraş-Severin.

Comandatul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, comisar-şef Georgel Enescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că din rapoartele informative ale poliţiştilor a reieşit că omorul ar fi avut loc între orele 17.00 şi 19.00.

"Cosmin Lăzăroiu l-a apelat pe Ion Leontin Bebu în data de 4 octombrie, la ora 16.55, şi i-a spus să vină până la locuinţa sa, o garsonieră din cartierul Rovine. Din raportul informativ rezultă că agentul de pază a intrat de serviciu în aceeaşi zi la ora 19.00. crima a avut loc în acest interval orar", a afirmat Georgel Enescu.

Ion Leontin Bebu a fost ucis, potrivit anchetatorilor, în urma unei lovituri puternice dată la cap, cadavrul său fiind tranşat cu pânze de bomfaier şi cuţite între 6 şi 7 octombrie.

"Cadavrul a stat mai bine de o zi în casa lui Cosmin Lăzăroiu. După ce l-a ucis, el a plecat la serviciu pentru tura sa obişnuită. S-a întors acasă şi a început operaţiunea de tranşare. Operaţiunea a fost una grea, motiv pentru care o parte din bucăţile mai mici din corp le-a conservat în frigider. Aşa se explică faptul că unele bucăţi din trupul său erau în putrefacţie, iar altele nu", a explicat Georgel Enescu.

Comandantul Poliţiei doljene susţine că agentul de la penitenciar a încercat să scape de toate dovezile incriminatorii din apartamentul său.

"El a încercat să scape de dovezi. Covorul în care era înfăşurat o parte din cadavru era din locuinţa sa. El şi-a luat un alt covor. Anchetatorii au ridicat însă mai multe probe biologice din apartamentul său care au fost date la laborator pentru a fi analizate", a mai spus Enescu.

Potrivit sursei citate, victima, Ion Leontin Bebu, avea de recuperat de la cel care o-a curmat viaţa o sumă de "7.000 - 8.000 de euro".

"Victima lua bani cu împrumut de la alţi oameni pe care apoi îi împrumuta altora. Un fel de cămătărie intermediară. Cosmin Lăzăroiu trebuia să-i achite victimei 7.000 - 8.000 euro. Din datele noastre, în data de 10 octombrie trebuia să înceapă scadenţa datoriei. Ştim că el avea mai multe împrumuturi făcute la mai multe persoane. Probabil că nu mai avea bani de unde să-i dea şi a apelat la această măsură. În urma audierilor, tânărul spune că mai avea să-i dea o sumă de 2.600 de euro", a mai spus Enescu.

El a precizat că primele indicii care i-au condus pe criminalişti spre angajatul de la Penitenciarul Pelendava au apărut în 19 octombrie, la trei zile după identificarea identităţii cadavrului tranşat şi găsit sub două poduri din judeţul Caraş-Severin.

Potrivit anchetatorilor, nu există indicii că la comiterea faptei el ar fi fost ajutat şi de alte persoane.

"În acţiunea sa s-a folosit de două maşini. Am prelevat probe biologice şi din aceste maşini pe care urmează să le analizăm. Vecinii de bloc spun că nu au auzit nimic. Avem martori de pe traseul pe care tânărul l-a făcut, atunci când a plecat cu victima tranşată. Nu s-a stabilit deocamdată care au fost motivele pentru care l-a dus la Caraş-Severin", a mai spus Enescu.

Maşina Direcţiei Judeţene de Sport (DJS) Dolj (instituţie al cărei angajat era, de zece ani, tânărul ucis), găsită părăsită pe un teren viran în cartierul Brazda lui Novac, nu era departe de locuinţa sa, însă anchetatorii nu au stabilit dacă Cosmin Lăzăroiu a dus maşina acolo sau o altă persoană.

Comandantul IPJ Dolj, Georgel Enescu, susţine că în toată această perioadă până la reţinerea sa Cosmin Lăzăroiu a fost filat.

"Vreau să spun că el a participat şi la înmormântarea tânărului, conducând un Cielo închiriat în parbrizul căruia ataşase poza victimei", a precizat Enescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici