DIICOT Cluj: Judecătorii brăileni tergiversează dosarul Gazeta

Judecătorii de la Tribunalul Brăila tergiversează în mod nejustificat soluţionarea dosarului Gazeta, au declarat, vineri, surse din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Cluj.

4 afișări
Imaginea articolului DIICOT Cluj: Judecătorii brăileni tergiversează dosarul Gazeta

DIICOT Cluj: Judecătorii brăileni tergiversează dosarul Gazeta

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Cluj au refuzat să comenteze decizia de vineri a Tribunalului Brăila, pentru că nu au primit o poziţie oficială din partea instanţei brăilene.

Surse judiciare din cadrul DIICOT au declarat însă, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că judecătorii de la Tribunalul Brăila tergiversează în mod nejustificat soluţionarea dosarului prin invocarea unor chestiuni (sechestrul de exemplu) care pot fi soluţionate doar odată cu judecarea fondului cauzei.

Conform aceloraşi surse, cererile, adresele făcute de Tribunalul Brăila către DIICOT privesc un dosar disjuns şi care nu are legătură cu dosarul pe care-l judecă instanţa de la Brăila.

Conform surselor judiciare citate, în curând se împlineşte un an de când a fost sesizată instanţa de la Brăila şi nici măcar nu a fost citit actul de sesizare a instanţei, respectiv rechizitoriul. Aceste tergiversări ar avea scopul de a face părţile vătămate să renunţe la proces.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Cluj ar putea fi amendaţi dacă până la următorul termen din dosarul "Gazeta" nu vor returna bunurile ridicate de la trustul de presă Gazeta, a decis, vineri, Tribunalul Brăila.

"Instanţa a decis să solicite încă odată procurorilor DIICOT Cluj să ne restituie toate bunurile ridicate în urmă cu un an. În caz contrar, vor fi amendaţi", a declarat, la ieşirea din sala de judecată, Liviu Man, inculpat în dosarul Gazeta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici