Directorul comercial al Remin Baia Mare rămâne în arest

Directorul comercial al Companiei Naţionale a Metalelor Preţioase şi Neferoase Remin SA Baia Mare, Răzvan Roman, rămâne în arest după ce Curtea de Apel Cluj a respins, marţi, recursul împotriva deciziei Tribunalului Maramureş de menţinere a sa în arest.

1 afișare

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, Claudia Ilieş, a confirmat pentru corespondentul MEDIAFAX că în urma deciziei de marţi, directorul comercial al Companiei Naţionale a Metalelor Preţioase şi Neferoase Remin SA Baia Mare, Răzvan Roman, rămâne în arest.

Într-un comunicat de presă al Curţii de Apel Cluj, dat publicităţii marţi, se arată că Roman Răzvan a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

"S-a reţinut că, în calitate de director comercial al Remin SA Baia Mare, în perioada octombrie 2006- august 2007 a pretins de la denunţătorul Ţinte Sabin suma de 27000 Euro din care a primit efectiv 12500 Euro, în scopul de a asigura în favoarea denunţătorului câştigarea unei licitaţii şi încheierea unui contract", se arată în documentul citat.

Directorul comercial al Companiei Naţionale a Metalelor Preţioase şi Neferoase Remin SA Baia Mare, Răzvan Cosmin Roman, a fost trimis în judecată, în septembrie, de procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de luare de mită.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada octombrie 2006 - august 2007, Răzvan Roman, în calitate de director comercial al Remin SA (companie cu capital integral de stat), ar fi pretins de la un denunţător suma de 27.000 euro, din care a primit efectiv 12.500 de euro. În schimb, l-ar fi favorizat pe denunţător în câştigarea unei licitaţii organizate de compania Remin, acte care intrau în atribuţiile de serviciu ale inculpatului, informează, luni, Biroul de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici