DNA cere Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Miron Mitrea - Mediafax

DNA cere Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Miron Mitrea

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, luni, Camerei Deputaţilor aviz pentru declanşarea urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea, vizat într-un dosar de corupţie.

47 afişări

Imaginea articolului DNA cere Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Miron Mitrea

DNA cere Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Miron Mitrea (Imagine: Mediafax Foto)

" În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituţia României şi art. 12 şi 19 din Legea 115/1999 privind răspunderea ministerială, republicată şi având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a sesizat Camera Deputaţilor pentru a cere urmărirea penală faţă de Miron Tudor Mitrea (ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în perioada decembrie 2000 - iunie 2003, respectiv al Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în perioada iunie 2003 – decembrie 2004), în prezent deputat în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, instigare la fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, ultimele două în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, instrumentate în dosarul numărul 49/P/2006", se arată într-un comunicat de luni al DNA.

În 10 martie, Curtea Constituţională (CC) a stabilit că Ministerul Public este obligat să ceară Parlamentului avizul pentru cercetarea miniştrilor sau foştilor miniştri, care au calitatea de parlamentar, atunci când demnitarii sunt vizaţi în cadrul unei anchete.

 

Astfel, Curtea Constituţională a constat existenţa unui conflict juridic între Ministerul Public - Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi Parlament - Camera Deputaţilor şi Senat, pe de altă parte, în legătură cu procedura de urmat în cazul cererilor referitoare la urmărirea penală a membrilor şi foştilor membri ai Guvernului pentru faptele comise în exerciţiul funcţiei lor şi care, la data sesizării, au şi calitatea de deputat sau de senator.

Potrivit Curţii, în aplicarea dispoziţiilor articolului 109 , alineatul 2, teza întâi, din Constituţie, Ministerul Public va sesiza Camera Deputaţilor sau Senatul, după caz, pentru a cere urmărirea penală a membrilor şi foştilor membri ai Guvernului, pentru faptele comise în timpul mandatelor lor şi care la data sesizării, au şi calitatea de deputat sau senator.

În aplicarea dispoziţiilor articolului 109 din Constituţie, Ministerul Public va sesiza preşedintele, după caz, pentru a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului care, la data sesizării, nu au şi calitatea de parlamentar.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că solicitarea DNA privind avizul pentru declanşarea urmăririi penale a vicepreşedintelui Camerei Miron Mitrea a fost primită de conducerea acestui for şi va fi discutată, marţi, în Biroul Permanent.

"Am primit solicitarea din partea DNA. Ea se va afla pe ordinea de zi a şedinţei Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor de mâine (marţi - n.r.)", a susţinut Bogdan Olteanu.

Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut în ianuarie ministrului interimar al Justiţiei, Teodor Meleşcanu, declanşarea procedurilor legale pentru urmărirea penală a lui Adrian Năstase, Miron Mitrea, Paul Păcuraru, Zsolt Nagy, Victor Babiuc, Codruţ Şereş, Tudor Chiuariu şi Traian Decebal Remeş - ultimii doi au fost miniştri, ei neavând şi calitatea de parlamentari.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
DNA ,
MITREA ,
CERCETARE

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.