DNA cere preşedintelui să încuviinţeze urmărirea penală pentru Tăriceanu / Replica fostului premier: „Interpretez redeschiderea dosarului ca o dorinţă de răzbunare a lui Iohannis”

  • DNA i-a cerut, luni, preşedintele Klaus Iohannis să încuviinţeze urmărirea penală pentru fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.
  • Acesta este acuzat că în perioada 2007-2008 ar fi primit de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari.
4055 afișări
Imaginea articolului DNA cere preşedintelui să încuviinţeze urmărirea penală pentru Tăriceanu / Replica fostului premier: „Interpretez redeschiderea dosarului ca o dorinţă de răzbunare a lui Iohannis”
UPDATE Reacţia fostului premier 
 
„Având în vedere solicitarea DNA adresată Preşedintelui României pentru începerea urmăririi penale împotriva mea, doresc să fac următoarele precizări:
1) în legătură cu „reîncălzirea” dosarului Microsoft, precizez că Guvernul pe care l-am condus NU a făcut NICIO PLATĂ către Microsoft sau firmele distribuitoare de licenţe Microsoft. În condiţiile în care nu s-a făcut NICIO PLATĂ, o acuzaţie de luare de mită mi se pare aberantă;
2) în perioada în care am condus Guvernul României nu am făcut decât să intrăm în legalitate cu privire la folosirea de către instituţiile publice din România a licenţelor Microsoft, respectiv am procedat la inventarierea numărului de licenţe care erau folosite în România de acestea şi punerea lor în acord cu contractul semnat de Guvernul României în anul 2004, când nu eram prim-ministru. Cele 4 Hotărâri de Guvern care au vizat acest contract au urmărit doar crearea cadrului legal necesar. Intrarea în legalitate nu poate să fie socotită ca o favoare făcută firmei Microsoft;
3) una dintre cele 4 Hotărâri de Guvern a avut ca scop punerea în legalitate inclusiv a licenţelor folosite în domeniul justiţiei, motiv pentru care a fost avizată chiar de către Procurorul General al României de la acea dată, adică de către dna Laura Codruţa Kovesi;
Interpretez această redeschidere a dosarului ca o dorinţă de răzbunare a preşedintelui Iohannis şi de înlăturare totală de pe scena politică românească a singurului opozant pe care domnia sa îl are. Mandatul al doilea al lui Klaus Iohannis începe să semene din ce în ce mai mult cu al doilea mandat al lui Traian Băsescu, mandat dominat de abuzurile pe care le ştim cu toţii. Este clar că preşedintele Iohannis merge pe acelaşi drum de politizare a justiţiei, de înlăturare prin intermediul procurorilor DNA a opozanţilor, dorindu-şi cu ardoare să fie singurul dictator dintr-o ţară europeană în secolul XXI.
Nu mă împotrivesc procesului de justiţie şi nu aş avea cum, dar nici nu pot să fiu, prin tăcere, complicele revenirii justiţiei în câmpul „tactic” şi politic. Aşa că, până când un judecător din România va hotărî definitiv şi irevocabil că sunt vinovat de vreo faptă penală, o să mă lupt în continuare cu toţi cei care vor să repună pe picioare sistemul năşit de Băsescu”, se arată în declaraţia de presă remisă de către Tăriceanu pentru MEDIAFAX.
 
 
DNA i-a cerut, luni, preşedintele Klaus Iohannis să încuviinţeze urmărirea penală pentru fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.
 
Acezta este acuzat că în perioada 2007-2008 ar fi primit de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanţă.
 
„În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, la data faptelor având funcţia de prim ministru, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită”, potrivit comunicatului DNA.
 
În calitate de premier, Tăriceanu şi-ar fi exercitat atribuţiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei.
 
”Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăţilor făcute de statul roman către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore,” se mai precizează  în comunicat
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici