Florin Chilian, judecat de o instanţă clujeană

Cântăreţul Florin Chilian a fost trimis în judecată pentru că, în urmă cu aproape doi ani, ar fi condus, în stare de ebrietate, o maşină şi ar fi provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale însemnate, primul termen în acest proces având loc joi, la Judecătoria Cluj-Napoca.

159 afișări
Imaginea articolului Florin Chilian, judecat de o instanţă clujeană

Florin Chilian, judecat de o instanţă clujeană pentru infracţiuni la legea circulaţiei (Imagine: Mediafax Foto)

Conform rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj, care l-a trimis în judecată pe Chilian, accidentul a avut loc în 24 iulie 2006, în Cluj-Napoca.

"Fapta învinuitului Florin Chilian-Popovici, care în data de 24 iulie 2006 a condus pe drumurile publice autoturismul proprietate personală, marca Hyundai Accent, cu toate că avea o îmbibaţie alcoolică peste limita admisă de lege (1,35 g/l alcool pur în sânge), iar din cauza stării sale a provocat un accident rutier soldat cu însemnate pagube materiale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de articolul 87 din OUG 195/2002", se arată în rechizitoriul Parchetului.

Potrivit sursei citate, în 24 iulie 2006, la ora 1.30, la plecarea de la o petrecere care a avut loc la locuinţa unei familii din Cluj-Napoca, Florin Chilian, aflat în stare de ebrietate, s-a implicat într-o altercaţie verbală (vociferări, insulte şi trivialităţi, refuz de legitimare) cu membrii unui echipaj de poliţie.

Procurorii spun că scandalul a continuat până au ieşit vecinii afară din case, astfel că a fost necesară prezenţa la faţa locului a încă două echipaje de poliţie, pentru aplanarea scandalului. După 15 minute de scandal, Chilian a plecat împreună cu cântăreaţa Ana Maria Georgescu, cu autoturismul Hyundai Accent, condus de către Ana Maria.

Aceasta a condus maşina până la Căminul de Garnizoană, unde a rămas singură, din cauza certurilor cu Chilian. Ana Maria a coborât din maşină, a lăsat cheia în contact şi a urcat în cameră. Recepţionerii de la hotelul Garnizoanei au observat-o, 15 minute mai târziu, pe Ana Maria părăsind în grabă clădirea, în timp ce vorbea precipitat la telefonul mobil.

Un martor care locuieşte pe strada Traian Vuia, în faţa casei căruia a avut loc accidentul, a declarat că a fost trezit de un zgomot puternic de frâne şi de o bubuitură. Acelaşi martor l-a auzit apoi pe Chilian spunând la telefonul mobil: "Nu vreau să te mai văd niciodată, din cauza ta mi-am lovit maşina", potrivit rechizitoriului.

Ana Maria a sosit la locul accidentului, iar între cei doi s-a iscat o ceartă de proporţii. "Un martor care trecea pe stradă a încercat să intervină între cei doi în momentul în care fata a fost lovită cu palma peste faţă de către învinuit (Chilian - n.r.) şi întrucât acesta din urmă nu s-a oprit din agresiunea fizică, a anunţat telefonic organele de poliţie la numărul 112", arată procurorii în rechizitoriu.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au chemat o ambulanţă deoarece "Ana Maria prezenta urme vizibile de violenţă în regiunea feţei". Între timp, Chilian, enervat şi surescitat, s-a luat la ceartă cu poliţiştii.

"A adresat o serie de insulte, expresii jignitoare şi trivialităţi, precum şi ameninţări directe cu moartea şi cu demiterea din poliţie a unui agent. Întrucât atitudinea violentă şi antisocială a învinuitului a continuat şi după sosirea unui alt echipaj de poliţie, existând chiar o tentativă de lovire a unui poliţist, a fost necesară imobilizarea şi încătuşarea pentru câteva minute a agresorului, precum şi îndepărtarea de la faţa locului a agentului J. La plecarea acestuia din urmă cu maşina oficială aparţinând IPJ Cluj, învinuitul a fugit după autoturism încercând lovirea cu picioarele a caroseriei, dând dovadă astfel de un total dispreţ faţă de autorităţile şi instituţiile statului", se mai arată în rechizitoriul Parchetului.

În aceeaşi noapte, Chilian le-a povestit poliţiştilor că el este autorul accidentului, dar fără a da declaraţii în scris, pentru ca ulterior să declare că maşina i-a fost sustrasă de "autori necunoscuţi, care au provocat accidentul".

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj l-au trimis în judecată pe Chilian pentru infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice, primul termen în dosar fiind stabilit pentru joi.

Din cauză că Florin Chilian a propus, în cursul urmăririi penale, audierea unui martor în privinţa relatării căruia există suspiciuni, Parchetul s-a sesizat din oficiu şi pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă în cazul cântăreţului.

De asemenea, procurorii s-au sesizat din oficiu şi îl cercetează pe Chilian pentru ultraj, în urma ameninţării cu moartea a unui poliţist, precum şi pentru tulburarea liniştii publice.

Ana Maria Georgescu este şi ea cercetată pentru mărturie mincinoasă, deoarece "în cursul ascultării sale ca martoră în prezenta cauză, nu a spus organelor judiciare tot ce ştia în legătură cu împrejurările esenţiale despre care a fost expres întrebată", se mai precizează în rechizitoriu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici