Ordonanţa DIICOT, respinsă de Senat

Ordonanţa de Urgenţă 131/2006 pentru modificarea Legii privind înfiinţarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT) nu a întrunit, luni, numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată de Senat, Camera decizională în acest caz.

6 afișări
Imaginea articolului Ordonanţa DIICOT, respinsă de Senat

Ordonanţa DIICOT, respinsă de Senat

Pentru adoptarea ordonanţei ar fi fost nevoie de votul favorabil a 69 de senatori, proiectul având un caracter organic, însă, la vot, în favoarea ordonanţei s-au pronunţat doar 21 de senatori, fiind înregistrate 36 de voturi "împotrivă" şi 13 abţineri.

La sfârşitul anului trecut, Executivul - din care făcea parte şi ministrul Justiţiei, Monica Macovei - a adoptat Ordonanţele de Urgenţă (OUG) 99 şi 131, publicate în Monitoarele Oficiale din 27 decembrie, respectiv 29 decembrie. Ambele ordonanţe nu au primit avizul Consiliului Superior al Magistraturii, deşi prevederile se referă la activitatea magistraţilor.

Ambele legi dădeau dreptul anchetatorilor de a intercepta convorbiri telefonice, corespondenţe electronice şi elimină confidenţialitatea secretului bancar. OUG 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului reglementează activitatea băncilor, dar instituie prin articolul 114 obligaţia ca instituţiile de credit să furnizeze informaţii de natura secretului bancar, după începerea urmăririi penale împotriva unui client, la solicitarea scrisă a procurorului sau a instanţei judecătoreşti ori, după caz, a organelor de cercetare penală, cu autorizarea procurorului. Concret, orice procuror şi orice poliţist abilitat de vreun magistrat în acest sens poate cere date despre conturile bancare, întrucât s-a declanşat urmărirea penală într-un dosar (articolele 114, 115 şi 116 din OUG 99).

Articolele din OUG 99 aduceau procurorul în stadiul pentru care România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg, care a statuat că procurorul este un agent guvernamental prin subordonarea pe care o are faţă de ministrul Justiţiei, care face parte din Executiv.

Actualul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, a reuşit, în aprilie, evitarea respingerii, de către Senat, a Ordonanţei de Urgenţă 131 privind DIICOT, act normativ care a generat cele mai vii reacţii din toate sferele la adresa Monicăi Macovei.

Senatorii au decis, în 12 aprilie, retrimiterea la Comisia juridică a Ordonanţei privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Comisia a dat în final aviz favorabil, ordonanţa intrând în dezbaterea plenului Senatului.

În urma verificării legalităţii actului normativ, în 19 februarie 2007, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a stabilit că procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pot supraveghea, intercepta comunicaţii şi pot accesa sisteme informatice numai cu mandat de la judecător.

Pe de altă parte, CSM arăta că procurorii DIICOT trebuie să participe la şedinţele de judecată privind soluţionarea dosarelor investigate de ei, potrivit regulamentului de organizare a Ministerului Public, corelat cu legea de organizare judiciară.

Rezultatul voturilor de luni relevă faptul că nu s-a întrunit numărul necesar pentru adoptarea acestei legi organice.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici