Patru persoane, trimise în judecată în dosarul Steriletul

Procurorii anticorupţie au trimis în judecată patru persoane, pentru luare şi dare de mită, spălare de bani şi abuz în serviciu privind achiziţionarea de către Ministerul Sănătăţii de sterilete la preţuri de 30 de ori mai mari decât cele din import şi de cinci ori mai mari decât cele din farmacii.

11 afișări
Imaginea articolului Patru persoane, trimise în judecată în dosarul Steriletul

Patru persoane, trimise în judecată în dosarul Steriletul

Astfel Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a trimis în judecată pe Remus Virgil Baciu, fost consilier personal pe probleme de control al fostului ministru al sănătăţii Daniela Bartoş, Daiana Elena Druţă (fostă Niculescu), medic primar la Spitalul Clinic „ Dr.I.Cantacuzino” Bucureşti, ambii pentru luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave.

Cel de-al treile trimis în judecată este Cristinel Spiridon Vodislav, reprezentant legal al SC Vodimedicor Tg. Jiu, pentru două infracţiuni de dare de mită, două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani şi instigare neurmată de executare la infracţiunea de mărturie mincinoasă.

Ileana Adriana Deac, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, a fost, de asemenea, trimisă în judecată de procurorii DNA, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.

Potrivit procurorilor, în perioada 13 decembrie 2002 -31 ianuarie 2003, Remus Virgil Baciu şi Daiana Elena Druţă, în calitate de preşedinte, respectiv membru al Comisiei de licitaţie naţională organizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei în anul 2002 pentru achiziţionarea de produse contraceptive, au înlesnit, cu încălcarea normelor legale, atribuirea către SC Vodimedicor Tg. Jiu a unui contract de achiziţie publică în valoare totală de 747.723, 96 de lei (223.000 de dolari), având ca obiect achiziţia a 16.200 de sterilete tip Cooper T 380 A.

Prin acest contract, Ministerul Sănătăţii şi Familiei a achiziţionat sterilete la preţul unitar de 46,15 lei, în condiţiile în care preţul de import unitar al steriletului era de 1,54 lei, iar preţul mediu unitar al produselor similare valorificate la acea dată prin reţeaua farmaceutică era de 9,06 lei. Astfel, bugetul Ministerului a fost prejudiciat cu suma de 597.116, 80 lei (178.000 de dolari).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici