Primarul comunei Jucu a fost arestat preventiv

Tribunalul Cluj a emis, sâmbătă, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele primarului comunei Jucu, Petre Coste, acesta fiind acuzat de luare de mită.

1 afișare
Imaginea articolului Primarul comunei Jucu a fost arestat preventiv

Primarul comunei Jucu a fost arestat preventiv

Avocatul lui Coste, Mihai Neamţu, a declarat că a făcut recurs la măsura arestării preventive. "Dosarul este incomplet", a spus Neamţu. Potrivit acestuia, persoana care l-a denunţat pe primarul comunei Jucu este Adrian Muntean.

Petre Coste a fost depus în arestul IPJ Cluj.

Procurorii Serviciului Teritorial Cluj al DNA l-au reţinut, vineri seară, pe primarul comunei Jucu, judeţul Cluj, Petre Coste, membru PD, sub acuzaţia de luare de mită.

Conducerea PD Cluj îl va exclude din partid pe primarul comunei Jucu, Petre Coste, după ce organele abilitate vor da o sentinţă definitivă şi irevocabilă privind vinovăţia sa, a declarat corespondentului MEDIAFAX, preşedintele filialei democrate, deputatul Daniel Buda.

Potrivit unor surse, terenul cerut de cetăţeanul care l-a denunţat pe primar se află în apropierea viitoarei fabrici Nokia.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici