Priorităţile noului preşedinte al Curţii Constituţionale

Impulsionarea activităţii Curţii Constituţionale este una dintre priorităţile noului preşedinte al instituţiei, Marian Enache, având în vedere că sunt peste 8.800 de dosare pe rolul acesteia, aflate în diverse stadii de soluţionare.

597 afișări
Imaginea articolului Priorităţile noului preşedinte al Curţii Constituţionale

Priorităţile noului preşedinte al Curţii Constituţionale

Aceste dosare sunt din perioada 2018-2022, unele fiind pe rolul său de peste 4 ani, precizează un comunicat al instituţiei.

După alegerea ca preşedinte al Curţii Constituţionale, domnul Marian Enache a precizat direcţiile principale de acţiune ale mandatului său. Pe lângă impulsionarea activităţii, Marian Enache vorbeşte de construirea unei jurisprudenţe unitare, clare şi predictibile, precum şi de îmbunătăţirea calităţii redactării deciziilor.

O deschidere mai mare a instituţiei în raport cu celelalte autorităţi publice şi cu reprezentanţii tuturor profesiilor juridice pentru a se înţelege mai bine conţinutul şi sensul deciziilor Curţii Constituţionale, dar şi către necesităţile societăţii româneşti, precum şi faţă de forurile internaţionale de justiţie constituţională sunt alte priorităţi.

La acestea se adaugă un dialog mai structurat între instituţiile statului pentru a diminua numărul conflictelor juridice de natură constituţională, precum şi promovarea dialogului instituţional cu instanţele constituţionale şi europene (CEDO/ CJUE).

Alte preocupări sunt continuarea eforturilor de digitalizare ale Curţii Constituţionale, implementărea registrul electronic jurisdicţional, dezvoltarea unui modul de jurisprudenţă şi a unui motor de căutare, precum şi reducerea la minimum a registrelor scrise de mână.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici