Procesul averii lui D.I. Popescu, reluat la Secţia de Contencios a instanţei supreme

Procesul privind averea dobândită de fostul ministru PSD Dan Ioan Popescu şi soţia sa va fi reluat de Secţia de Contencios-Administrativ şi Fiscal a instanţei supreme, ca urmare a deciziei de luni a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

19 afișări
Imaginea articolului Procesul averii lui D.I. Popescu, reluat la Secţia de Contencios a instanţei supreme

Procesul averii lui D.I. Popescu, reluat la Secţia de Contencios a instanţei supreme (Imagine: Mediafax Foto)

Completul de nouă magistraţi a luat în discuţie, în urmă cu două săptămâni, contestaţia procurorilor faţă de decizia de închidere a dosarului privind dobândirea averii de către Dan Ioan Popescu şi soţia sa şi de ridicare a sechestrului asigurator asupra bunurilor acestora.

Parchetul a făcut recurs faţă de hotărârea privind închiderea cazului, iar completul de nouă judecători a admis, luni, contestaţia acuzării şi a decis casarea primei soluţii şi trimiterea dosarului pentru soluţionare Secţiei de Contencios Administativ şi Fiscal a ICCJ.

În acest proces, iniţial, completul de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis închiderea dosarului privind averea fostului ministrului PSD al Industriilor, Dan Ioan Popescu, motivând că procurorul general Ilie Botoş, cel care a cerut verificarea averii fostului demnitar, nu şi-a întemeiat suficient solicitarea de verificare, nu cuprinde dovezi şi sursele de unde pot fi cerute acestea, limitându-se doar la două articole din presă.

Totodată, ICCJ a amendat şi maniera soluţionării cererii procurorului Botoş de către Comisia specială de verificare a averii demnitarilor constituită la nivelul instanţei supreme, cea care a fost sesizată în primă instanţă de către fostul şef al Ministerului Public.

Potrivit motivării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atât sursa de provenienţă a averii soţilor Popescu, cât modul în care aceştia au efectuat cheltuielile sunt licite, motiv pentru care instanţa supremă a decis închiderea dosarului şi ridicarea sechestrului asigurator pus pe mai multe bunuri ale familiei fostului demnitar.

Motivarea deciziei de închidere a dosarului de cercetare a averii lui Dan Ioan Popescu este structurată de către judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în şase segmente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici