Procesul lui Ţiriac, amânat o săptămână

Instanţa Tribunalului Bucureşti se va pronunţa, în aproximativ o săptămână, în dosarul în care Ion Alexandru Ţiriac este acuzat de trafic de droguri şi punerea la dispoziţie a locuinţei în vederea consumului de droguri, după ce, miercuri, a avut loc ultimul termen în acest proces.

1 afișare
Imaginea articolului Procesul lui Ţiriac, amânat o săptămână

Procesul lui Ţiriac, amânat o săptămână

La termenul de miercuri, procurorul de şedinţă a declarat în faţa instanţei că acestui caz i-a fost dată o importanţă nejustificată, iar martorii interogaţi în dosar şi-au schimbat declaraţiile în mai multe rânduri.

"Au fost administrate probele care atestă că au existat acele petreceri la care s-au consumat droguri. Au existat şi martori la acele evenimente. Cauza este foarte veche şi ar fi trebuit să fie soluţionată până acum. Faptele sunt reale. Aşadar, cer condamnarea acestuia pentru trafic şi consum ilicit de droguri", a spus magistratul.

Avocatul Marian Nazat a cerut achitarea lui Ion Alexandru Ţiriac pentru ambele infracţiuni, susţinând că nu există probe concludente şi că s-au încălcat mai multe principii de drept în acest dosar.

Nazat a mai spus că în apărarea lui Ţiriac Jr. vine cu decizia Curţii de Apel Bucureşti care a desfiinţat sentinţa Tribunalului şi a trimis dosarul la rejudecare întrucât nu s-ar fi administrat corect toate probele şi s-ar fi încălcat mai multe principii de drept.

În ultimul său cuvând din acest proces, Ion Alexandru Ţiriac a spus: "Nu sunt avocat. Vă pot spune, ca om, că nu am consumat droguri şi nu sunt vinovat. Acest proces durează de trei ani şi, aşa cum a spus şi procurorul, până acum trebuia soluţionat. De trei ani tot vin în instanţe, vin cu contra-probe, însă eu nu am văzut până acum nicio probă prin care să se arate vinovăţia mea".

În martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul Parchetului în dosarul privindu-l pe Ion Alexandru Ţiriac şi a dispus retrimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.

În acest dosar, în care Ion Alexandru Ţiriac a fost achitat, magistraţii au admis apelul Parchetului, au dispus desfiinţarea hotărârii de fond şi au retrimis cauza spre rejudecare la tribunal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici