Procurorul general despre tragedia de la Crevedia: „A fost o distrugere din culpă". Patru angajaţi nepalezi alimentau cisterne în mod impropriu

  • În urma celor două explozii de la Crevedia, două persoane au murit şi 57 sunt rănite.
  • Staţiile GPL funcţionau fără autorizaţie şi au fost depistate nereguli.
  • Procurorul general Alex Florenţa: „distrugere din culpă, având ca urmare un dezastru”.
3081 afișări
Imaginea articolului Procurorul general despre tragedia de la Crevedia: „A fost o distrugere din culpă". Patru angajaţi nepalezi alimentau cisterne în mod impropriu

Ministerul Public

Procurorul General Alex Florenţa a relatat că au fost depistate mai multe nereguli la staţiile GPL din Crevedia ce ar fi cauzat exploziile.

Procurorul susţine că a fost transfer de GPL între două cisterne, iar sub cisternă ar fi fost declanşat un incendiu de la o sursă aprinsă de foc.

Pe camerele video se vede cum un şofer ar fi încercat să transfere gaz lichefiat printr-un furtun într-o altă cisternă goală şi ar fi aruncat pe asfalt o ţigară aprinsă.

O afacere ilegală cu patru angajaţi nepalezi

,,Practic, Procurorul General Alex Florenţa ne spune că acolo era o afacere ilegală, asta rezultă din toate datele pe care le-a prezentat Florenţa astăzi, că există acel punct de lucru clandestin, că până şi angajaţii nu figurau acolo pentru că această staţie de GPL era închisă în acte, dar ei veneau acolo şi transferau gaz lichefiat dintr-o cisternă în cealaltă, în mod impropriu, că a existat o sursă de foc….", spune SORINA MATEI.

La Crevedia ar funcţiona o afacere ilegală, fiind cazaţi patru angajaţi nepalezi ce nu figurau în punctul de lucru al societăţii, iar staţiile GPL funcţionau fără autorizaţie.

,,Era clar că firma îşi aducea angajaţi, aşa cum vedem în multe situaţii din România, din străinătate, în cazul ăsta erau patru angajaţi nepalezi. Cisternele au început să vină de la 8:30 dimineaţa până după amiaza, în jurul orei 18, când practic a luat foc una din cele şase cisterne, un om s-a dus în interiorul firmei şi a încercat să scoată angajaţii afară", adaugă Sorina Matei.

Procuror General: ,,O distrugere din culpă"

Tragedia de la Crevedia este considerată drept distrugere din culpă, a declarat Procurorul General, ALEX FLORENŢA.
Procurorul spune că afacerea nu mai avea autorizaţie, privind securitatea de incendiu, de trei ani.

,,Societatea al cărui punct de lucru în care s-au petrecut evenimentele de aseară este o societate având obiectiv de activitate comercializarea de bunuri, printre care şi aparatură pentru gaz lichefiat şi figurează cu 25 puncte de lucru în întreaga ţară . În Crevedia a fost amenajat un punct de lucru în curtea în care se afla şi o clădire de birouri pentru angajaţii societăţii. Aceea societate a avut autorizaţie de securitate la incendiu până în data de 30 iulie 2020, dată la care această autorizaţie nu a mai fost prelungită".

Procurorul anunţă că au fost depistate mai multe nereguli, iar societatea a închis formal punctul de lucru, ca urmare a constatării a unor nereguli privind reamplasarea unei instalaţii de distribuţie a gazului fără respectarea cerinţelor legale.

,,În incinta a punctului de lucru a societăţii se obişnuia ca în anumite situaţii ca angajaţii să efectueze şi după închiderea punctului de lucru pentru neregulile constatate anterior, diferite operaţiuni de transfer de gaz petrolier lichefiat dintr-o cinsternă în alta sau în alte dispozitive".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici