Verdictul de necolaborare cu Securitatea în cazul Aspaziei Cojocaru, menţinut

Verdictul de necolaborare cu Securitatea ca poliţie politică dată de CNSAS în cazul Aspaziei Cojocaru, judecător la Curtea Constituţională, rămâne valabil, după ce Curtea de Apel Bucureşti a anulat, miercuri, contestaţia depusă de PIN împotriva deciziei Colegiului, din cauza netimbrării acţiunii.

2 afișări

Decizia Curţii de Apel Bucureşti în acest caz este irevocabilă.

PIN a depus, în 6 iunie, la Curtea de Apel Bucureşti, o contestaţie în cazul judecătoarei Aspazia Cojocaru, care a primit din partea CNSAS un verdict de necolaborare cu poliţia politică comunistă, considerând decizia "nelegală şi netemeinică".

Preşedintele PIN, Cozmin Guşă, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că nu se aştepta la o decizie "apropiată de normal" în cazul Aspaziei Cojocaru, pentru că aceasta este judecător "acolo unde este" şi instituţiile statului comunică foarte bine între ele.

"Nu mă aşteptam să existe o decizie apropiată de normal, în condiţiile în care doamna Aspazia Cojocaru este judecător acolo unde este. Instituţiile din România comunică foarte bine între ele, după principiul o mână spală pe alta şi amândouă faţa", a spus Cozmin Guşă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici