Prima pagină » Life-Entertaiment » Filmările pentru serialul TV „NCIS” au fost oprite, după un accident mortal pe platouri

Filmările pentru serialul TV „NCIS” au fost oprite, după un accident mortal pe platouri

Filmările pentru serialul de televiziune "NCIS - Naval Criminal Investigative Service" au fost oprite miercuri, după ce un membru al echipei tehnice a fost ucis într-un accident de maşină, relatează site-ul contactmusic.com.
10 feb. 2011, 13:15, Life-Entertaiment

Un şofer în vârstă de 60 de ani a suferit un infarct şi a pierdut controlul dubiţei sale, intrând direct pe platourile de filmare din Santa Clarita, California. El a ucis un bodyguard în vârstă de 52 de ani care se afla pe platouri.

„Toţi cei din televiziune şi de pe platourile de filmare sunt devastaţi de această ştire. Avem inimile îndurerate şi suntem alături de familie şi de prietenii lui în această pierdere tragică. Cooperăm cu autorităţile pentru a afla cauza acestui accident teribil”, au transmis reprezentanţii postului CBS într-un comunicat.

Filmările au fost suspendate pentru a permite autorităţilor să investigheze accidentul.

NCIS (Naval Criminal Investigative Service – Serviciul naval de investigaţie a crimei) este un serial de acţiune, care se concentrează pe dinamica complexă şi amuzantă a unei echipe de specialişti care lucrează împreună în situaţii de stres major. Aceşti agenţi speciali călătoresc în toată lumea pentru a investiga crime ce au legătura cu marina militară.