Ducesa de Sussex a spus că Palatul Buckingham nu ar trebui să se aştepte ca ea şi prinţul Harry să tacă, dacă „răspândeşte minciuni” despre ei, relatează 
BBC.  
     
   Într-un teaser al interviului acordat de cuplu realizatoarei americane Oprah Winfrey, Meghan a fost întrebată cum crede că va reacţiona Palatul după ce o va auzi „spunându-şi propriul adevăr.” 
     
   ”Dacă acest lucru vine cu riscul de a pierde lucruri, vreau să spun că există multe care s-au pierdut deja,” a răspuns ducesa de Sussex. 
     
   „Nu ştiu cum ar putea să se aştepte să rămânem tăcuţi după tot ce s-a întâmplat în acest timp. Mai ales că familia regală joacă un rol activ în inventarea minciunilor despre noi,“   a adăugat ea. 
     
   Ducele şi ducesa de Sussex au renunţat la îndatoririle regale în martie 2020 şi locuiesc acum în California. 
     
   După înregistrarea interviului cu Meghan şi prinţul Harry, a apărut o acuzaţie de hărţuire la adresa ducesei de Sussex. 
     
     
   Un e-mail trimis de un membru al personalului, care a fost publicat de ziar, susţine că Meghan a alungat de la Palat doi asistenţi personali şi că a subminat încrederea unui al treilea angajat. 
     
   Palatul Buckingham investighează acuzaţia potrivit căreia Meghan a hărţuit foşti membri ai staff-ului. 
     
   Într-un comunicat, Palatul Buckingham a declarat că este „foarte îngrijorat” de aceste acuzaţii, făcute de foşti angajaţi ai ducelui şi ducesei de Sussex. 
     
     „Casa Regală are o politică privind demnitatea la locul de muncă de câţiva ani şi nu tolerează şi nu va tolera agresiunea sau hărţuirea la locul de muncă,” se arată în comunicat.