Turiștii au stabilit că un oraș din Franța reprezintă „cel mai autentic” loc din Europa. Nu este Paris
Un oraș din Franța a fost desemnat drept „cel mai autentic” loc din Europa, conform Express. Nu este vorba despre Paris deși cei mai mulți se gândesc la faimoasa capitală a Franței cu ale sale obiective celebre precum Luvru și Turnul Eiffel. În schimb, Parisul a devenit o victimă a turismului excesiv, milioane de oameni adunându-se acolo în fiecare an. Drept urmare, Parisul și-a pierdut autenticitatea în mai multe locuri.
Marsilia este cel mai vechi din Franța și perfect pentru o experiență franceză autentică. Potrivit cercetărilor realizate de InsureandGo, Marsilia este cel mai autentic loc din Europa. Pentru a obține acest rezultat, experții au analizat 1,3 milioane de recenzii de pe Google Maps. Specialiștii au încercat să afle care sunt atracțiile cu adevărat căutate de turiști și nu cele recomandate de reprezentanții industriei turismului.
În fruntea listei, cu un scor de 51,5 din 100, se află Marsilia.
Un oraș port superb
„Cartierele portuare active din Marsilia par locuite, mai degrabă decât amenajate pentru turiști, oferind vizitatorilor o perspectivă autentică asupra vieții localnicilor într-unul dintre cele mai multiculturale centre ale Franței”, a fost una dintre concluziile experților.
Orașul medieval este unul dintre cele mai însorite din Franța, cu o climă blândă și o apă turcoaz superbă de-a lungul celor 42 de kilometri de coastă.
Portul Marsiliei este o atracție turistică și un centru economic. Portul oferă servicii de marfă, croazieră și feribot și este plin de baruri și restaurante. În afara portului, se poate vizita orașul cu ale sale străzi înguste și pline de farmec.
Pentru o excursie de o zi în afara orașului, se poate merge în Parcul Național Calanques. Clima reprezintă un alt mare avantaj. În ianuarie, temperaturile din Marsilia sunt în jur de 12°C, în timp ce în mijlocul verii se ajunge până la 27°C.